Un secret întunecat iese la iveală : O femeie s-a căsătorit cu propriul tată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un secret întunecat şi bine păstrat a ieşit de curând la iveală, când o femeie a aflat, după moartea soţului ei, că acesta îi era tată. 

Potrivit CNN, Valerie Spruill nu a ştiut nimic despre tatăl ei cât a fost în viaţă. Abia la ani de zile după moartea acestuia, a aflat adevărul de la unchiul ei : se căsătorise, în necunoştinţă de cauză, cu propriul ei tată.

E devastator, aşa ceva te poate distruge”, a declarat Valerie pentru CNN.

Femeia în vârstă de 60 de ani din Ohio a făcut publică această poveste, în speranţa că îi va ajuta şi pe alţi semeni de-ai săi să se confrunte cu problemele care par de nerezolvat.

Este o poveste care a devenit cunoscută în scurt timp de lumea întreagă, iar toată lumea se întreabă cum de aşa ceva este posibil. Acelaşi lucru se întreabă şi Valerie, care a aflat adevărul în 2004, la şase ani după ce soţul ei a murit.

Nici măcar nu ştiu dacă el a ştiut vreodată sau nu. Nu am purtat niciodată această discuţie”, a spus ea. “Cred că, dacă ar fi ştiut, mi-ar fi spus”, a adăugat femeia.

A confirmat bănuiala prin efectuarea unui test ADN, folosind un fir de păr al bărbatului. Imediat după aceea, a fost devastată emoţional, a suferit două infarcturi şi a fost diagnosticată cu diabet.

Durerea şi stresul te pot ucide, îmi spun povestea doar ca să mă eliberez de toate astea” a mărturisit Valerie.

Căsătoria cu tatăl ei a fost a doua pentru Valerie, care mai avea trei copii dintr-o căsnicie anterioară. Din câte a putut afla femeia, mama ei a rămas însărcinată în adolescenţă, pe când tatăl lui Valerie avea doar 15 ani. Avea trei luni când a fost trimisă la bunici şi povesteşte că mama sa a lucrat ca prostituată pentru o lungă perioadă de vreme.

De când a ieşit la pensie, Valerie a început să scrie o carte prin intermediul căreia vrea să îşi facă povestea cunoscută.

 

 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"