Un CEO din Silicon Valley a dezvăluit că şi-a schimbat culoarea părului şi hainele pentru a fi luată în serios: Vreau să fiu văzută ca un lider, nu ca un obiect sexual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arăta tânăra înainte să-şi schimbe culoarea părului şi să poarte haine bărbăteşti FOTO Arhivă personală Eileen Carey/BBC

Un CEO de succes din Silicon Valley şi-a schimbat culoarea părului şi poartă haine bărbăteşti în încercarea de a impune respect în compania în care lucrează. Aceasta este de părere că pentru a reuşi în business, trebuie să atragi cât mai puţin atenţia din punct de vedere sexual.

Eileen Carey este un CEO de succes din Silicon Valley în vârsta de 30 de ani. Are ochelari şi părul roşcat, însă nu a arătat dintotdeauna aşa. Tânăra şi-a schimbat înfăţişarea pentru a fi luată în serios în lumea afacerilor, scrie BBC.  

„Prima dată când mi-am vopsit părul a fost în urma unui sfat primit de la o femeie care studia capitalul de risc“, a spus Carey, adăugând că investitorii pe care îi consiliază se simt mai confortabil să colaboreze cu o brunetă decât cu o femeie blondă.

Respectul, impus prin înfăţişare

„Mi s-a spus că pentru o majorare de fonduri ar fi în avantajul meu să-mi vopsesc părul, existând o recunoaştere mai puternică a modelului de directori femei brunete“, a explicat ea.

Conform teoriei tiparului identificării, oamenii caută experienţe familiare - sau oameni - care la rândul lor îi pot face să se simtă mai confortabil cu riscurile pe care şi le asumă.

Aşa arată acum Eileen Carey FOTO Arhivă personală Eileen Carey/BBC

Când avea părul blond, Eileen spune că a fost asemănată cu Elizabeth Holmes, a cărei companie a trecut printr-o serie de controverse. „Părul închis la culoare mă ajută să arăt un pic mai în vârstă şi am avut nevoie de asta pentru a fi luată în serios“, a spus Carey.

„Pentru a avea succes în acest domeniu, al industriei tehnologice, trebuie să atrag cât mai puţin atenţia, mai ales din punct de vedere sexual“, a declarat Carey. 

Şi-a schimbat lentilele de contact şi poartă haine bărbăteşti

Carey şi-a schimbat inclusiv lentilele de contact şi poartă haine „androgine“. Ea spune că, într-un mediu de lucru dominat de bărbaţi, vechiul aspect o ajuta mai mult să flirteze decât să-şi atingă obiectivele profesionale.

„Vreau să fiu văzută ca un lider în afaceri, nu ca un obiect sexual. Aceste două lucruri sunt încurcate foarte des în acest spaţiu“, explică ea, admiţând că hărţuirea sexuală la muncă sau în alte spaţii publice a devenit o obişnuită.

Hărţuirea sexuală la locul de muncă

·  Conform unui sondaj realizat în 2016 de Silicon Valley, 60% dintre femeile care lucrează în domeniul tehnologiei s-au confruntat cu avansuri sexuale nedorite

·  Hărţuirea sexuală reprezintă aproape 30% din cazurile de plângere împotriva discriminării la locul de muncă depuse în acel an

·  Un sondaj realizat în 2013 a arătat că 75% dintre cei care au suferit hărţuiri sexuale la locul de muncă nu au raportat incidentul

Mai multe pentru tine:
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"