Un bărbat vrea să traverseze înot Oceanul Atlantic: ce plan şi-a făcut pentru a putea reuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost poliţist din Marea Britanie vrea să devină prima persoană care transervează înot Oceanul Atlantic. În luna decembrie, el va încerca să ajungă din Senegal în Brazilia, parcurgând înot o distanţă uriaşă: peste 3.700 kilometri.

Ben Hooper şi-a făcut deja un plan. Vrea să înoate zilnic aproximativ 37 de kilometri, adică 8-9 ore, iar in total cursa va dura între 90 şi 120 de zile. Noaptea va dormi pe o barcă, unde se va putea odihni la nevoie şi în timpul zilei. În fiecare zi el va trebui să consume 12.000 de calorii, ca să reziste la acest efort extraordinar.

Din fericire, apa oceanului va fi foarte caldă, având în jur de 30 de grade la suprafaţă în zona Ecuatorului, unde va înota el. Bărbatul se antrenează deja de doi ani şi a strâns 100.000 de lire sterline din cele 150.000 de lire sterline necesare pentru cursă.

Ben va avea de înfruntat multe pericole. Riscă să facă insolaţie, poate ajunge într-o zonă unde sunt curenţi puternici sau poate întâlni rechini, scrie The Telegraph. El va fi însoţit şi de un catamaran pe care se vor afla medici, un observator, un cameraman şi experţi care să-l ajute în cazul în care va fi atacat de rechini.

Până acum, doar doi oameni au mai încercat să traverseze înot Oceanul Atlantic, dar reuşitele lor nu au fost trecute în Cartea Recordurilor din cauza lipsei de transparenţă în organizarea cursei. Deci, dacă va reuşi să termine conform regulilor cursa din decembrie, Ben va deveni primul om care a traversat înot Oceanul Atlantic.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare