Tot ce trebuie să iei în considerare înainte să renovezi un apartament vechi: etape, costuri şi provocări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul de renovare a unui apartament vechi e unul care durează câteva luni, consumă energie, bani şi vine cu multe surprize, de multe ori neplăcute. Cum îl faci cât mai eficient? Cu un plan bine pus la punct, în care iei în considerare defectele de construcţie pe care e nevoie să le repari, ordinea etapelor de lucru şi posibilele situaţii neprevăzute.

Mai mulţi arhitecţi, designeri de interior şi constructori îţi povestesc din experienţele lor, ce poate merge prost pe şantier, cum să îţi calculezi costurile unei renovări şi care sunt greşelile pe care cei mai mulţi proprietari le fac când se apucă de renovarea unui apartament vechi (vin şi cu soluţii, evident).

Principalele defecte ale apartamentelor vechi din România

„Din punctul de vedere al spaţiului, apartamentele interbelice şi cele comuniste oferă în multe situaţii calităţi pe care cu greu le găseşti la apartamente construite recent: suprafeţe mai generoase, înălţimi de camere şi lumină net superioare, poziţia în oraş, uneori, finisaje şi detalii de construcţie deosebite, unele uşor de restaurat, care vin cu farmecul şi parfumul lor”, explică arhitectul Alexandru Călin de la Space Casuals.

Cu toate astea, ele vin la pachet şi cu probleme care într-o renovare de apartament vechi costă timp, materiale şi bani (pe care poate nu îi iei în calcul iniţial). Printre cele mai mari defecte ale apartamentelor construite în blocuri vechi, în special din perioada comunistă, sunt pereţii strâmbi şi tavanele care nu sunt paralele cu podeaua. Asta pentru că majoritatea blocurilor din acea perioadă au fost construite cu plăci prefabricate, turnate strâmb, ceea ce creează marje de eroare în planeitate, explică arhitecta Cristiana Zgripcea.

Pereţii strâmbi înseamnă că nu poţi monta mobilierul sau cabina de duş pentru că nu ai unghiuri de 90 de grade, şi atunci trebuie să îi îndrepţi („încarci”, cum ar spune un meşter).

 Înainte şi după în dormitorul unui apartament din '88, renovat de Cristiana în 2020 cu 20.000 de euro

Renovare apartament Aviatiei - before and after _ Arh. Cristiana Zgripcea (9)

Apoi, instalaţiile electrice fie de slabă calitate (pe aluminiu, de exemplu), fie trasate prost ca circuit în locuinţă. Natalia Berezovskaia de la The Famous Design îşi aduce aminte de un proiect de amenajare în care clienţii cumpăraseră un apartament de aproximativ 120 de metri pătraţi din anii ‘40 şi voiau să investească 2-3.000 de euro în finisaje – au descoperit însă că instalaţiile erau vechi şi doar înlocuirea lor şi repararea tuturor pereţilor a ajuns la 10.000 de euro. De aceea sfătuieşte să mergi la vizionare împreună cu un constructor, care să identifice eventualele probleme de acest gen.

Pereţii, tencuiala, ţevile vechi, tâmplăria – toate au un termen de „expirare” pe care trebuie să îl iei în calcul, mai ales dacă e vorba de un apartament foarte vechi.  „De foarte multe ori, tâmplăria ferestrelor, deşi e din lemn, este de foarte proastă calitate, practic nu merită păstrată şi recondiţionată”, povesteşte arhitectul Alexandru Bucur de la Interiology.

Mai sunt şi lucruri care ţi se par mici, dar devin o problemă când îţi dai seama că riscă să compromită proiectul. Cum ar fi faptul că băile sunt de obicei mai sus decât restul casei şi „Asta presupune ori spargerea şapei din băi (dacă e posibil), ori ridicarea cu o şapă a întregului apartament, ca să ajungă tot la acelaşi nivel. Sunt problematice şi plintele turnate din mozaic (terrazzo) - inestetice şi foarte greu de demolat”, mai adaugă Alexandru.

Şi clasicele ţevi de la calorifere, care sunt trase prin camere fără să fie ascunse în pereţi, şi sunt metalice sau de fontă, inestetice, de multe ori cu rugină.

 Bucătăria unui apartament de 50 mp din Bucureşti, renovat de Vim Studio în 2020.

Apartament de 50 mp din Bucureşti, situat într-un bloc din anii ’60 şi renovat de Vim Studio în 2020. (1)

Cu atâtea posibile probleme de luat în calcul, procesul de renovare a unui apartament vechi poate fi unul plin de peripeţii. Pregăteşte-te spiritual şi fă-ţi un plan cât mai bine pus la punct, ăsta e sfatul principal pe care ţi-l dau toţi designerii şi arhitecţii cu care am vorbit. Îţi poate salva timp, bani şi nervi.

„Din propria experienţă, aş sfătui pe toată lumea să aloce timp suficient proiectului de arhitectură de interior şi să nu apeleze la un arhitect când deja au echipa de execuţie în casă, pentru a obţine rezultatul dorit”, insistă arhitecta de interior Silvia Ionescu de la biroul SiArh.

Ordinea etapelor pe şantier şi surprizele lor neplăcute: desfaceri – refaceri – lucrări noi

La etapa de desfaceri, Alexandru Bucur enumeră desfacerea mobilierului de bucătărie şi altor piese fixe, desfacerea finisajelor vechi care nu mai pot fi păstrate şi recondiţionate (gresie, faianţă, parchet, mozaic), desfacerea instalaţiilor vechi (electrice, prize, întrerupătoare, lămpi, sanitare, calorifere). Apoi, spargerea şapelor care nu pot fi păstrate, decopertarea pereţilor (tencuieli vechi care se desprind, de exemplu) şi desfacerea tâmplăriei (uşi, glafuri, ferestre).

Aici poţi găsi crăpături în pereţi care sunt mai serioase decât păreau la prima vedere, pereţi foarte strâmbi care trebuie refăcuţi complet (cu tencuieli sau îmbrăcăminte din rigips) şi infiltraţiile de apă de pe terasa blocului – descoperi că e nevoie să refaci şi terasa blocului, pentru că degeaba renovezi apartamentul dacă nu rezolvi problema terasei, explică arhitectul Alexandru Bucur. Foarte important: gestionarea molozului este de multe ori subestimată – în şantier ies sute de saci de moloz, trebuie solicitat container de la operatorul de salubritate şi de multe ori beneficiarii ignoră acest cost. Molozul trebuie manipulat şi depozitat, apoi transportat în locuri special amenajate (în nici un caz pe câmp!).

Continuarea articolului, aici

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța