VIDEO Un englez şi-a construit propriul costum funcţional „Iron Man”. La ce altitudine poate zbura

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via Ted.com

„Iron Man” sau Omul de Fier, în traducere, este unul dintre cei mai populari supereroi din universul Marvel, unul pe care fanii îl pot vedea ilustrat în benzi desenate, desene animate sau cele mai recente filme, între care şi seria Avengers (Răzbunătorii).

Richard Browning este inginer în domeniul petrolier, la bază, însă într-o zi a decis să renunţe la slujba sa obişnuită şi să îşi urmeze una dintre cele mai mari pasiuni: zborul. Acesta a printat 3D, pe piese, un costum cu propulsie turbojet, care se ridică la un cost de 400.000 de euro. „Iron Man” este capabil să zboare cu 52 de km pe oră la altitudini de până la 3650 de metri.

Chiar dacă proiectul a fost demarat doar pentru distracţie, aşa cum explică Browning într-un interviu acordat publicaţiei CNN, totul a devenit rapid ceva mai mult. Mai ales că tatăl său a fost inginer aeronautic, ceea ce înseamnă că zborul îi curge prin vene. Dacă la început experimentele cu propulsia erau destul de periculoase, Richard a ajuns la o formă finală a costumului, una care îi permite să zboare în condiţii de siguranţă.

Costumul dezvoltat de Browning se bazează pe o putere de propulsie de 1050 de cai putere şi poate fi chiar cumpărat de la acesta, desigur, doar dacă îţi permite buzunarul. Succesul lui Daedadelus, aşa cum se numeşte exoscheletul, a fost consacrat şi de Cartea Recordurilor, care l-a omologat ca fiind cel mai rapid sistem portabil de propulsie jet din lume.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima