VIDEO Drona purtabilă va putea fi lansată pentru a ne face selfie-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima dronă care poate fi purtată la încheietură e un proiect făcut în Statele Unite şi susţinut de către Intel, care a oferit 500.000 de dolari pentru dezvoltarea ei.

Drona e ca un ceas inteligent care poate fi activat în momentul în care vrem să ne facem un selfie sau, aşa cum e demonstrat în video-ul de prezentare, când vrem să fim pozaţi atunci când ne căţărăm sau suntem în apă. Drona are un aparat foto şi o cameră video.

Nixie e o dronă cu patru elice, care se înfăşoară în jurul încheieturii atunci când nu este folosită şi are un ecran ca oricare alt ceas inteligent. Creatorii săi au câştigat concursul Intel Make It Wearable.

Nixie poate fi folosită în modul bumerang, adică să fie lansată în aer pentru a face o fotografie şi să se întoarcă imediat la încheietură, dar va avea şi un mod numit Follow, care îi va permite să ne urmărească în timp ce mergem sau facem sport, fiind ca un animal de companie inteligent.

Dar cei de la Nixie au în minte o nişă solidă - cei care fac alpinism şi vor să se fotografieze în acele momente, dar nu pot, pentru că trebuie să fie atenţi să nu cadă. Nixie e încă în stagiul de prototip, ideea fiind aplicată cu 10 zile înainte de deadline-ul competiţiei intel, potrivit “Wired”. 

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/intel-1" target="_blank">View the story "Intel" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Cum evaluează comunitatea de informații intențiile Rusiei în privința incursiunilor în spațiul aerian al Poloniei
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!