Utilizatorii Twitter: veseli dimineaţa, morocănoşi seara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stările de spirit au fost interpretate în funcţie de postările de pe Twitter (Foto: Adevărul)

Reţeaua de microblogging Twitter a monitorizat starea de spirit a utilizatorilor săi, în funcţie de mesajele postate de aceştia. Astfel, oameni de pe toată planeta s-au trezit veseli şi entuziaşti, dar au devenit din ce în ce mai posomorâţi către sfârşitul zilei. 

Cercetătorii au arătat că starea de spirit variază în funcţie de momentul zilei, de ziua din săptămână, dar şi de durata zilei de lucru.Astfel, dacă dimineaţa suntem optimişti, nivelul de bunădispoziţie scade pe parcursul zilei, însă mai creşte uşor la finalul zilei de muncă, după ora 18.00.

Emoţiile negative, precum mânia şi vina, sunt mai puţin vizibile la începutul zilei, dar nivelul creşte până în momentul când ne pregătim de somn.

În weekend, nivelul maxim de optimism şi bună dispoziţie este atins la câteva ore după ce ne trezim, lucru explicat prin faptul că la sfârşit de săptămână ne permitem să lenevim mai mult.

Schimbările de atitudine nu depind însă de anotimp, aşa cum s-a crezut. Dacă sunt variaţii în martie şi septembrie, în preajma echinocţiului, starea de spirit revine la şablonul iniţial destul de repede sugerând că mai degrabă anticiparea scurtării zilei duce la schimbarea bunei dispoziţii.

Analiştii Twitter au monitorizat peste 500 de milioane de postări ale 2,4 milioane de utilizatori din 84 de ţări.Toţi au arătat acelaşi model comportamental în ciuda diferenţelor sociale şi culturale. Totuşi, utilizatorii britanici sunt mai optimişti decât cei din Franţa sau Portugalia, dar mai pesimişti decât cei din SUA şi Australia.

Sociologii care au analizat studiul reţelei de micro-blogging au precizat acesta are nevoie de câteva adaptări. Pe Twitter, utilizatorii folosesc expresii ironice şi alte subtilităţi pe care programul de analiză folosit nu le-a putut sesiza. „Cred că dacă am număra cuvintele bune şi pe cele rele din timpul actului sexual, am deduce în mod eronat că oamenii se simt groaznic în timp ce fac dragoste", a declarat Dan Gilbert, doctor în psihologie la Universitatea Harvard, citat de publicaţia „The New York Times"

Mai multe pentru tine:
Mai bine de jumătate din angajatorii români nu sunt pregătiţi să publice salariile în anunţurile de angajare. O directivă UE îi va obliga
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Horoscop joi, 9 octombrie. O zodie va primi bani în dar, alți nativi au probleme de comunicare
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!