„Urmele mobilităţii“, mai uşor de indentificat decât amprentele. Cum putem fi identificaţi după telefoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Posesorii de smartphone-uri sunt incredibil de uşor de identificat prin folosirea câtorva seturi de informaţii, spun oamenii de ştiinţă, potrivit BBC.

Când telefonul este pornit şi conectat reţeaua de telefonie acesta poate fi localizat şi mişcarea acestuia în spaţiu poate fi urmărită. Un studiu publicat în revista „Scientific Report“ avertizează că tiparele mobilităţii umane sunt atât de previzibile încât un utilizator poate fi identificat pe baza a numai patru puncte de date.

Răspândirea din ce în ce mai mare a telefoanelor mobile şi a aplicaţiilor pentru smartphone-uri a creat cadrul perfect pentru companiile care distribuie şi analizează informaţiile despre utilizatori. Aceste date sunt extraordinar de valoroase pentru pentru publicitari şi pentru providerii de servicii dar şi pentru cei care plănuiesc dezvoltarea unor centre comerciale, pentru serviciile de urgenţă şi pentru cercetători.

Totuşi, dezvoltarea acestor „servicii de localizare“ s-a făcut mai repede decât au reuşit oamenii să înţeleagă impactul acestora asupra anonimităţii şi intimităţii lor.

De exemplu, companiile producătoare de sisteme de navigare prin satelit s-au folosit de informaţiile oferite de aparatele GPS dar şi de telefoanele mobile pentru a îmbunătăţi calitatea informaţiilor despre trafic. Acest lucru s-a făcut prin calcularea vitezei cu care utilizatorii se deplasează pe o anumită bucată de drum. Informaţiile folosite în aceste calcule sunt „anonimizate“ – detalii precum numărul de telefon sau alte informaţii personale nu sunt asociate cu datele colectate.

Există, totuşi, câteva exemple despre cum aceste date anonimizate pot fi folosite pentru a-i descoperi pe utilizatorii de la care acestea provin. De exemplu, în 2006, compania AOL a publicat căutările făcute de peste   657.000 de americani. Cu toate că date precum nume, IP, număr de telefon etc. nu au fost publicate, jurnaliştii de la New York Times au reuşit să atribuie o faţă şi un nume „utilizatorului 4417749“ – o femeie de 62 de ani din Georgia.

Studiile recente au relevat că tiparele de mişcare ale oamenilor, oricât de aleatorii şi imprezibile ar părea, sunt foarte limitate şi pot fi folosite ca un fel de amprentă.

Cercetătorii din cadrul Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi Universităţii Catolice din Louvain au studiat informaţii anonimizate adunate, timp de 15 luni, de pe 1,5 milioane de telefoane.  Aceştia au descoperit, folosindu-se de „urmele mobilităţii“ – traseele fiecărui telefon, că sunt necesare numai patru locuri pentru a identifica un anumit utilizator.

De la amprente, la telefoane mobile

„În 1930 s-a demonstrat că ai nevoie de 12 puncte pentru a identifica o amprentă. Ce am făcut noi este exact acelaşi lucru, numai că ne-am folosit de urmele mobilităţii. Felul în care ne deplasăm şi comportamentul nostru este atât de unic încât numai patru puncte sunt suficiente pentru a identifica 95% dintre oameni“, a declarat Yves-Alexandre de Montjoye de la MIT.

Sam Smith de la organizaţia Privacy International spune că telefoanele noastre mobile oferă poziţia noastră, dar şi alte date de contact, mai multor organizaţii care au politici de confidenţialitate variabile.

„Beneficiile obţinute de pe urma acestor servicii sunt cu mult depăşite de ameninţările la care este supusă intimitatea noastră. Şi, cu toată că ni se spune că putem alege cât de multe informaţii să împărtăşim, în realitate indivizii nu au niciun cuvânt de spus în această privinţă“, a declarat Smith, pentru BBC.

Acesta este de părere că dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei reduce şansele de a trăi într-o societate în care „intimitatea este protejată de guverne, respectată de corporaţii şi preţuită de indivizi“.

„Ne străduim să nu clasificăm această situaţia ca pe una de tip «Big Brother» însă încercăn să demonstrăm că, în ciuda faptului nu sunt oferite adrese de e-mail sau nume, acest timp de informaţii tot pot fi clasificate drept personale şi ar trebui tratate în măsură“, a conchis reprezentantul Privacy International.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate