Un inventator despre care lumea a şi uitat că există crede că iPhone 6s e plictisitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

iPhone nu este, desigur, primul telefon al omenirii. Omul care a folosit primul telefon mobil crede însă că iPhone 6s este prea puţin interesant.

Telefonul mobil a început să ne schimbe vieţile radical în urmă cu aproape 20 de ani. Totuşi, primul prototip datează din anii ’70 şi îi aparţine lui Martin Cooper, pe vremea aceea manager general la Motorola.

Cooper îşi aminteşte că a testat primul dispozitiv de acest tip pe străzile new-yorkeze pe 3 aprilie 1973, putând să observe confuzia de pe feţele trecătorilor. Totuşi, „părintele” telefonului mobil vede iPhone-ul, care în momentul de faţă e în topul preferinţelor utilizatorilor, drept plictisitor. Cooper admite, într-un interviu acordat GeekWire, că iPhone 6s vine cu îmbunătăţiri, dar spune că acestea nu transformă dispozitivul într-unul „esenţial”.

„Se străduiesc ca la fiecare nouă generaţie să aducă ceva interesant. Este un pic mai mare, are mai mulţi pixeli, mai mulţi megahertzi, dar oamenilor nu le-ar putea păsa mai puţin. Cred că viitorul este în software. Trebuie să găsească modalităţi prin care să facă telefonul un dispozitiv esenţial”, a declarat Cooper.

Vezi toate detaliile despre omul care a folosit primul telefon mobil

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”