Un fotograf a câştigat mii de dolari pe Instagram. Nu a trebuit decât să facă poze, apoi să ceară bani pentru ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arnold Daniel este vedetă pe Instagram, are aproape 30.000 de abonaţi, dar până acum aceştia nu s-au tradus implicit în bani. Asta până când n-a fost ziua lui şi i-a venit o idee inspirată de a-şi vinde munca: poze printate vândute fanilor.

Arnold Daniel ar putea fi caracterizat drept un voyeurist prin New York (locuieşte în Brooklyn). El îşi foloseşte telefonul, un iPhone 5, ca să surprindă diverse momente din viaţa cetăţenilor pe lângă care trece prin metrou, magazine sau pe stradă. În urmă cu doi ani, era lăudat de Gawker ca fiind cel mai bun fotograf de pe Instagram, dar atunci şi reţeaua era mai mică, iar contul său a fost închis pe motiv că avea poze cu caracter pornografic.

Acum, Forbes informează că pe contul cel lipsit de pornografie a ajuns la peste 30.000 de abonaţi, iar joi s-a gândit să pornească o mică afacere. De ziua sa a anunţat pe Instagram că este dispus să vândă pozele sale, printate la dimensiunea de 15x10cm, la 150 de dolari bucată. Abonaţii paginii interesaţi de ofertă nu trebuiau decât să-i trimită pe mail un screenshot cu imaginea dorită. 

Din cele peste 1.300 de poze încărcate pe Instagram, el a găsit, prin anunţul său, suficienţi oameni dispuşi să plătească pentru pozele sale. „Jur că niciodată nu voi mai vinde ceva atât de ieftin“, a spus Daniel în mesajul iniţial. A fost chiar un cumpărător care i-a spus că îi plăteşte 1.000 de dolari pentru oricare fotografie a trecut de 1.000 de aprecieri. Un altul a cerut un print cu poza care a dus la închiderea primului său cont de Instagram.

Mai jos sunt câteva dintre fotografiile încărcate de către Daniel pe Instagram. El a spus că se mai gândeşte dacă menţine oferta iniţială, comenzi doar în 24 de ore, sau continuă. „Până la urmă, am tot mâncat doar pâine în februarie“, a spus acesta. Are şi cont de Tumblr aici.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €