Uber modifică tarifele: cât te va costa o cursă în afara oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uber a anunţat ieri pe piaţa din România o opţiune nouă. Pe site, a publicat şi preţurile noi. Din fericire, dacă eşti utilizator, nu sunt modificate cele din Bucureşti.

Noua funcţionalitate Uber presupune că şoferul îşi fixează o destinaţie şi ia pasageri doar pe acel traseu. Taximeştrii îţi spun că „nu e în drumul lor, n-au cu ce să se întoarcă“, astfel că acum ai o opţiune mai bună. După acest anunţ, au fost publicate pe site-ul companiei şi noile tarife în toate oraşele din România. Au fost predefinite câteva zone, iar preţul creşte în funcţie de unde ai nevoie să ajungi. 

Astfel, centrul Capitalei este zona 1, periferia cu noile zone rezidenţiale intră în zona 2, iar ce-i dincolo de ele sunt zonele 3 şi 4. Noile tarife sunt acestea: pentru toate cursele care pornesc în zona 1 şi se încheie în zona 3, plăteşţi 10 lei în plus. La fel pentru toate cele din zona 2 în zona 4. Plăteşti 25 de lei în plus dacă vrei să ajungi din zona 1 (centru) în zona 4 (exemplu: Snagov). 

Totuşi, nu plăteşti nimic în plus pentru aeroport, dar există o taxă de parcare: patru lei, cât timp te aşteaptă şoferul să ajungi. Iar taxa de anulare e de 10 lei, în oricare zonă şi la orice oră, dacă anulezi după cinci minute de la plasarea comenzii. Modificările au fost operate pentru toate oraşele, cu zone de asemenea marcate.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie