Twitter scumpeşte abonamentul Blue

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abonamentul Twitter Blue a fost majorat                                                                  Foto Unsplash

După scăderea veniturilor din ultimul trimestru, Twitter a decis rapid să scumpească abonamentele Twitter Blue, care oferă plătitorilor o serie de facilităţi suplimentare.

  

Twitter a trimis e-mail-uri celor care plătesc pentru serviciul Twitter Blue, anunţându-i că, în Statele Unite, acesta va costa 5 dolari pe lună, în loc de 3 dolari pe lună cât costa până acum.

Scumpiri similare au loc şi în alte ţări în care abonamentul este disponibil, precum Canada, Australia şi Noua Zeelandă.

Noile preţuri devin active imediat pentru noii abonaţi, însă, cei care folosesc deja Twitter Blue, vor rămâne la vechiul tarif până în luna octombrie.

Twitter Blue oferă o serie de funcţii pe care restul utilizatorilor nu le au la dispoziţie, precum Undo Tweet (posibilitatea retragerii unei postări pentru corectări), opţiuni de personalizare a barei laterale, o listă cu cele mai populare ştiri postate de cei urmăriţi şi ascunderea reclamelor pe unele din site-urile accesate din Twitter.

Twitter a „reuşit” să rateze cu mult previziunile în ultimul trimestru, după scăderea veniturilor anuale cu 1%, în loc de o creştere cu 10,5%. 1,18 miliarde de dolari au fost veniturile Twitter în T2.

Vă recomandăm să mai citiţi şi: 

Meta nu va mai plăti publicaţiile americane pentru ştiri

Germania va impune o taxă tuturor consumatorilor de gaze menită să ajute furnizorii care se confruntă cu creşterea preţurilor la importul gazelor

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două