Televizorul revoluţionar care „ţipă“ la ţânţar: cum te apără de dăunători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

LG lansează un televizor dotat cu un emiţător de sunete pe o frecvenţă înaltă, care poate fi auzită de ţânţari, dar nu şi de om. Când aparatul „ţipă“ la ţânţari, aceştia paralizează sau sunt forţaţi să plece.

O divizie din India a producătorului sud-coreean LG a creat un televizor care respinge ţânţarii. Produsul poate fi de-a dreptul vital în ţări ca Brazilia, unde ţânţarii răspândesc virusul Zika, însă va fi binevenit şi în alte zone.

Televizorul dezvoltat în India a fost dotat cu o tehnologie denumită „Mosquito Away“ („Îndepărtează ţânţarii“) şi aceasta este activă chiar şi când ecranul TV e stins. Principiul pe care se bazează este controlul prin ultrasunete, la frecvenţe mai mari decât cele percepute de om. Astfel, la peste 30.000 Hz ţânţarii fie sunt paralizaţi, fie forţaţi să părăsească încăperea.

Compania care l-a creat a mai folosit un asemenea dispozitiv şi în aparate de aer condiţionat sau maşini de spălat. În testele derulate până acum, televizorul s-a dovedit eficient în a opri aceste insecte care duc mai departe virusuri dintre cele mai periculoase, cum ar fi cel al malariei sau Zika.

Televizorul va fi disponibil în două versiuni. Cea mai ieftină are un preţ de aproximativ 1.700 de lei, pe când cea de-a doua ajunge şi la 2.900 de lei. Diferenţa o fac celelalte dotări, cum ar fi ecranul sau difuzoarele, nu dispozitivul de îndepărtat insecte.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort