Tehnologii care te ascund pe Internet şi pe care guvernele lumii le vor interzise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu actele teroriste din Paris au fost reactivate două subiecte: guvernele care vor să elimine criptarea comunicaţiilor şi utilitatea aplicaţiilor care îţi permit să comunici fără griji.

Poate ţi se pare din titlu că ar trebui să recurgi la acte teroriste. Desigur că nu trebuie să faci aşa ceva, dar cum Internetul e mare, cred că era necesar un astfel de îndemn. Cât despre infidelitate, faci ce vrei, dar nu lăsa urme de niciun fel, că abia atunci încep problemele. Revenind la toate aceste aplicaţiile, după atacurile din Paris a fost tot mai vehiculat un nume: Telegram. Este o aplicaţie creată de omul care a dat Rusiei un fel de Facebook şi care oferă o oarecare intimitate online pentru că sunt conversaţii criptate.

Aplicaţia aceasta a fost una dintre cele folosite de terorişti (şi probabil că va mai fi folosită în viitor). La scurt timp după atacuri a anunţat că a închis 78 de canale prin care ar fi comunicat membri ai ISIS. Poate a venit ca o surpriză pentru neştiutori, dar cei care au astfel de produs cunosc piaţa şi cunosc precis oamenii care ajung să le folosească serviciile.

"Toate grupurile de chat şi conversaţiile de pe Telegram sunt private între cei care participă la ele. Nu procesăm niciun fel de cerere referitoare la ele. Totuşi, sunt deschide publicului canalele, pachetele de stickere şi boţii de pe Telegram. Deşi blocăm teroriştii (care au legătură cu ISIS) şi canalele acestora, nu avem de gând să blocăm pe nimeni care are alte opinii şi le exprimă paşnic", a explicat compania pe 18 noiembrie. Telegram este pe Android şi iOS.

Ce opţiuni ai pe Telegram.

Această aplicaţie nu este însă singura care îţi oferă astfel de opţiuni pentru a fi sigur că ceea ce discuţi rămâne privat. WhatsApp s-a lăudat cu acelaşi nivel al criptării conversaţiilor, iar Kik, Surespot, Wickr sunt alte alternative. Ba chiar şi Sony PlayStation 4 este o presupusă unealtă a teroriştilor. Criptarea aceasta presupune că mesajule, între doi interlocutori, chiar dacă este interceptat de cineva, nu poate fi "spart". Totuşi, tocmai criptarea aceasta de tip end-to-end nemulţumeşte guvernele ţărilor dezvoltate.

În astfel de momente, cum sunt săptămânile de după Paris şi cum au fost anii de după atacurile de la World Trade Center, agenţiile de informaţii solicită tot mai multe puteri şi nevoia de a afla tot mai mult de la companii. Aici intră în război direct cu companiile care ar trebui să protejeze datele utilizatorilor, cum ar fi Microsoft, Google, Apple, Facebook sau oricare alt furnizor de aplicaţii de chat, servicii de cloud şi platforme sociale.

"Criptarea este o unealtă de securitate pe care ne bazăm activitatea de zi cu zi pentru a opri infracţiunile asupra conturilor noastre bancare, asupra maşinilor noastre sau asupra avioanelor în care zburăm", a explicat Tim Cook, directorul Apple, după ce au început să apară veşti despre cum agenţiile şi guvernele vor noi puteri. Pe scurt, statele vor suficient de mult acces, invocând protecţia, cât să vadă tot ceea ce circulă pe Internet. Acestea nu cer neapărat să nu existe criptare, dar vor acces prin ceea ce se numeşte back door.

Totuşi, oricâtă supraveghere ar exista, vor exista şi soluţii de ascundere a ceea ce faci - fie că vorbim de prezent, fie că este totul în viitor. Aşa au apărut programul Tor cu alternativa recentă I2P şi reţele virtuale private (VPN). Tor a fost iniţial un proiect creat de Marina Americană pentru a proteja comunicaţiile online ale organizaţiilor guvernamentale din SUA. Sistemul este folosit în prezent de jurnalişti, activişti, hackeri, agenţii guvernamentale şi mulţi alţii care vor să fie anonimi din diverse motive. Traficul prin Tor nu trece direct între tine şi ceea ce cauţi, ci trece prin diverse noduri, ascunzând sursa. Un articol mai amplu despre puterea Tor este aici.

Când vine vorba de a da suficientă putere statului (cât înseamnă prea mult?), în cazul Franţei s-a văzut că Conform dezvăluirilor lui Edward Snowden, aveau putere destul de mare, dar cumva încă au probleme în a se desfăşura. De asemenea, în final, cei care au acces la informaţii sunt tot oameni şi, uneori, interesul lor e să vadă dacă soţiile sau iubitele sunt de încredere.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa