Tableta care-ţi dă internet wireless, te fereşte de viruşi şi îţi protejează copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soap e un router Wi-Fi în primul rând. La această tabletă supradimensionată se poate conecta cablul de internet şi va oferi conexiune wireless în toată casa. Dar nu acesta e cel mai important lucru. Pe lângâ router-ul Quad-Band, Soap funcţionează şi ca o tabletă de 7 inci cu Android.

Tableta cu Android are un procesor quad-core de 1 Ghz, 2 Gb de RAM şi un SSD de 128 de GB. Aceasta poate funcţiona ca orice tabletă, dar nu este indicat să fie tratată ca atare. În primul rând, grosimea gadgetului nu permite acest lucru, iar, în al doilea rând, vom avea tot timpul cabluri conctate în device.

Dar, un lucru interesant adus de acest gadget este protecţia antivirus inclusă, care se actualizează în mod constant. Soap promimte că nu vom mai avea nevoie de software antivirus pe calculatoarele noastre, pentru că internetul va fi filtrat până va ajunge la noi.

Până acum, proiectul a trecut prin două runde de finanţare. În aprilie, pe Kickstarter, a strâns 142.000 de dolari, iar acum, pe Indiegogo a primit deja 237.000 de dolari şi mai sunt şase zile de campanie.

Citiţi mai multe despre acest gadget şi ce poate face, dar urmăriţi şi un video cu el pe playtech.ro. 

Mai multe pentru tine:
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”