Sony a vândut deja peste 4,5 milioane de console PlayStation 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diviza de gaming a companiei japoneze a avut cel mai bun sfert fiscal din istorie, deşi stocurile de PS5 sunt încă extrem de reduse.

În ciuda faptului că Sony nu a reuşit să acopere cererea uriaşă a utilizatorilor pentru cea mai nouă consolă a sa, PlayStation 5, compania tot a reuşit să înregistreze o cifră record de 4,5 milioane de unităţi vândute în 2020 - egală cu aceeaşi cifră înregistrată în primele luni ale lansării lui PlayStation 4, în anul 2013.

Combinate cu unităţile de PS4 vândute, în număr de 1,4 milioane, vânzările de PS5 au adus astfel cel mai bun sfert fiscal din istoria companiei, cu încasări de 8,4 miliarde de dolari, cu 40% mai mult decât în 2019.

Şi profiturile au crescut cu 50% (763 de milioane de dolari), iar Sony a înregistrat şi o creştere de 9% în numărul de abonaţi ai PlayStation Plus. Compania declară însă că se află în pierdere la fiecare PS5 vândut, deoarece a ales „un preţ strategic pentru consolă care este mai mic decât costul de producţie”, arată Engadget.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța