Serviciul de socializare Parler dă în judecată Amazon pentru încălcarea legii antitrust prin suspendarea contului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto AFP

Serviciul de socializare Parler, preferat de mulţi dintre susţinătorii preşedintelui american Donald Trump, a dat luni în judecată Amazon.com, acuzând serviciul de găzduire web al grupului că a încălcat legea antitrust prin suspendarea contului companiei, transmite Reuters.

Într-o plângere depusă la tribunalul districtual din Seattle, Parler afirmă că decizia Amazon de a-i închide contul ”pare motivată politic” şi ”ar avea rolul să limiteze concurenţa pe piaţa serviciilor de microblogging, în beneficiul Twitter”.

Parler doreşte să obţină un ordin judecătoresc care să ceară Amazon să îi reactiveze contul şi să o împiedice să îi suspende serviciile pe care le-a contractat. De asemenea Parler solicită plata unor despăgubiri nespecificate.

Amazon şi Parler nu au răspuns imediat unei solicitări pentru comentarii.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel