Seria iPhone 12 ar putea include un model Mini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numele pe care Apple le va folosi în cadrul viitoarei sale serii de iPhone-uri au apărut pe surse, iar pentru prima oară, compania americană se pare că va folosi numele Mini pentru unul dintre smartphone-urile sale.

Cele patru modele care vor compune seria iPhone 12 au acum şi nume, chiar dacă doar din surse neoficiale. Acestea au fost descoperite pe stickerele folosite de producătorii de carcase pentru viitoarele iPhone-uri.

Astfel, Apple va folosi următoarele numele pentru cele patru modele care vor compune seria iPhone 12:

iPhone 12 Mini, 5.4 inci
iPhone 12,  6,1 inci
iPhone 12 Pro - 6,1 inci
iPhone 12 Pro Max - 6,7 inci

Ca şi în anii precedenţi, este de aşteptat ca puterea de procesare şi facilităţile oferite să fie direct proporţionale cu mărimea ecranului - modele mai mari vor avea dotări mai bune şi preţuri mai mari.

În ceea ce priveşte numele, se remarcă folosirea pentru prima oară a numelui Mini pentru smartphone-urile Apple. Compania americană a mai folosit Mini până acum pentru Mac, iPad şi iPod, însă niciodată pentru iPhone.

Este de aşteptat ca, eventual, Mini să înlocuiască modelul SE în oferta Apple şi să vizeze acei utilizatori care preferă smartphone-urile cu ecran mai mic.

Seria iPhone 12 urmează a fi prezentată în luna octombrie, mai târziu cu o lună decât în anii anteriori, din cauza problemelor create de pandemie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle