Şase din zece locuri de muncă din România vor dispărea din cauza automatizării. Cum se pregătesc viitorii antreprenori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este ţara europeană unde se va pierde cel mai mare număr de joburi din cauza automatizării - aproximativ 61,93% din totalul locurilor de muncă existente.

În 2018, 71 de milioane de tineri cu vârste de până în 24 de ani nu sunt încadraţi în piaţa muncii, reprezentând un record istoric mondial conform International Labour Organization (ILO). Peste 50% din populaţia globului are sub 30 de ani, un alt record istoric al raportului între generaţii dominat de tineri.

La iniţiativa Forumului Economic Mondial (World Economic Forum – WEF) s-a format în România Global Shapers care alături de Social Innovation Solutions îşi propune să pregătească tinerii pentru provocările viitorului prin două competiţii.

Programul educaţional de antreprenoriat se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani şi pune la dispoziţie premii totale în valoare de 20.000 euro pentru idei care propun soluţii concrete de rezolvare la provocările pe care viitorul ni le pregăteşte. În ultimele 2 luni, aproximativ 1000 de tineri au participat la evenimentele şi atelierele de antreprenoriat organizate în peste 15 oraşe din ţară. Tineri din toată ţara îşi pot înscrie ideile în competiţie aici.

O altă iniţiativă care adresează problemele sociale prin idei inovatoare este Social Impact Award, prezent deja în 20 de ţări din Europa, Africa şi Asia. Programul se adresează tinerilor care vor sa producă o schimbare în societate şi îi susţine printr-o perioadă de incubare până în toamnă, vizite în afaceri sociale şi conectare cu tineri care au devenit deja antreprenori sociali.

Premiile constau în prezenţa la conferinţe internaţionale în Africa de Sud şi Georgia şi investiţii de 5.000 de euro ca să îşi dezvolte ideea. Câştigătorii vor fi desemnaţi în urma unui proces de jurizare în octombrie 2018. Competiţia este deschisă până pe 27 mai aici.

Conform unui studiu publicat de Forumul Economic Global care a avut loc la Davos la începutul acestui an la care au participat peste 30 de mii de tineri din 186 de ţări antreprenoriatul şi dezvoltarea unui climat propice startup-urilor este factorul în care ei cred că îi poate ajuta să se dezvolte pentru provocările economice viitoare.

Mai multe pentru tine:
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent