Samsung Galaxy A90: Producătorul sud-coreean pregăteşte un design inedit pentru camera foto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Samsung a ”ameninţat” că seria Galaxy A va fi beneficiara inovaţiei înaintea seriei sale principale, Galaxy S, iar acum vedem că acestea nu au fost doar vorbe în vânt.

Galaxy A90 ar putea fi primul telefon al gigantului sud-coreean cu o cameră retractabilă plasată pe partea de sus a şasiului, care se va putea roti pe direcţia faţă-spate, eliminând astfel nevoia camerei frontale. Oppo N1 a mai folosit un astfel de sistem în 2013.

Principala realizare a celor de la Samsung este scoaterea camerei de pe display-ul telefonului, urmând ca o singură cameră, cea de pe spatele acestuia (care are de cele mai multe ori o calitate mai bună şi specificaţii superioare celei frontale) să poate fi folosită şi pentru selfie-uri.

Există însă o problemă pentru inovaţia celor de la Samsung: recunoaşterea facială rapidă şi fotografia instant sunt aproape imposibile, deoarece camera trebuie întâi să se ridice (în cazul fotografiilor) şi apoi să se şi întoarcă spre utilizator (în cazul selfie-urilor). 

De asemenea, datorită mecanismului folosit, camera va fi foarte greu de protejat împotriva prafului şi a apei, notează SlashGear.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate