Reţea socială şi catalog pentru studenţi - doi tineri români vor să schimbe educaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campadillo e un site de colaborare academică

Ţii minte finalul de mai din timpul şcolii? Te pregăteai de ultimele teze din liceu sau de sesiunea din timpul facultăţii şi nu ştiai câte absenţe ai. Nu dădeai de profesor şi vara ta părea ruinată. Cum ar zice Steve Jobs, există o aplicaţie pentru asta. Campadillo e un program lansat de o echipă de programatori din Bucureşti, care vrea să înlocuiască toate cataloagele şi să-ţi aducă profesorii mai aproape.

Doi tineri au început o seară banală jucând Diablo III. La scurt timp, au ajuns să discute despre problemele pe care le aveau cu aplicaţia de la facultate. “În momentul acela ne-a picat fisa. Am hotărât să punem bazele unei aplicaţii care să permită comunicarea facilă între profesor şi student. Am constatat că e o nişă liberă de dezvoltare şi că multe idei s-ar potrivi la fix cu un framework educaţional”, spune Mircea Iancu.

Mircea (foto) şi Cosmin Stamate  au pornit de la nevoile de care s-au lovit la facultate, unde se folosea un alt software pentru colaborarea cu profesorii. “La Automatică se foloseşte Moodle ca framework educţional şi nu îşi face treaba bine, mai ales în Web-ul modern de azi”, cred cei doi. Pentru ei, e inacceptabil că în epoca internetului, la o facultate de profil, lucrurile se mai fac încă pe hârtie

“E o aplicaţie necesară pentru cei care vor să adune toate uneltele de care au nevoie în timpul facultăţii - calendar, notificări, grupuri de discuţie, posibilitatea de a trimite proiecte şi de a fi notat uşor, acces la cursuri şi laboratoare”, spune Mircea Iancu.

Cum va funcţiona Campadillo?

Când intrăm pe site-ul creat de cei doi români, dăm peste o platformă care combină facilităţile de reţea socială cu cele de organizare a cursurilor. Adică proiecte comune coordonate de profesori şi elevi, calendare, feedback. E o aplicaţie web care ar putea fi folosită la nivelul unei clase şi în cadrul unei facultăţi, indiferent de localizarea ei în lume.

După cum spun chiar creatorii, Campadillo se adresează învăţământului superior şi vrea să uşureze comunicarea dintre profesori, studenţi şi secretariat, site-ul fiind baza pe care va sta întregul proces educaţional care nu va mai fi înfrânat de birocraţie şi hârţogăraie.

Campadillo (o combinaţie între campus şi armadillo, mascota echipei) e dependent de colaborare, neputând fi folosit individual. “Ne propunem ca o facultate să adopte sistemul în mod integral, pentru toţi profesorii şi studenţii. Vrem să extindem ulterior platforma şi să devină un organizator generalizat, unde s-ar putea înscrie individual studenţi sau profesori”, spune Mircea.

În viitor, monetizarea va veni prin costul de utilizare pe bază de contracte cu universităţile. Ca alternativă, cei doi iau în considerare costuri pe pachete de funcţionalităţi extra, un model destul de răspândit.

Proiectul lor global e încă în faza beta, când urmează a fi implementat la câteva universităţi.

Cine sunt cei doi fondatori?

Campadillo a fost creat de Mircea Iancu şi Cosmin Stamate, doi foşti studenţi şi actualmente antreprenori în devenire. Mircea a studiat Automatică şi Calculatoare la Politehnica din Bucureşti şi lucrează la o firmă de software, în timp ce Cosmin încă studiază şi e pe ultima sută de metri cu licenţa.

Amândoi se declară dependenţi de grafică şi de programare. 

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/mai-multe-pe-playtech-ro-1" target="_blank">View the story "Mai multe pe Playtech.ro" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată