Războiul Microsoft - Google ajunge şi în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Microsoft vrea să restricţioneze accesul Google la informaţiile studenţilor care folosesc Apps for Education

Microsoft duce războiul cu Google la un alt nivel. Regulatorii din statul Massachusetts vor să introducă o moţiune care să interzică serviciilor de cloud computing să folosească datele studenţilor în scopuri publicitare, potrivit The Verge.

Potrivit Wall Street Journal, moţiunea este scrisă de Microsoft. Compania încearcă să-şi protejeze produsele Office de ascensiunea alternativei gratuite oferite de Google, Apps for Education.

Un purtător de cuvânt al Microsoft a confirmat poziţia companiei. „Suntem de părere că datele despre studenţi nu ar trebui să fie folosite în scopuri comerciale providerii de servicii cloud ar trebui să fie transparenţi în legătură cu modul în care folosesc aceste date şi ar trebui să obţină consimţământul pentru modul în care folosesc informaţiile. Ne aşteptăm ca studenţii, părinţii şi profesorii să judece orice legislaţie propusă pe baza meritelor sale”,  a spus purtătorul de cuvânt.

Cei de la Mictosoft au recunoscut că moţiunea este îndreptată împotriva Google şi că a vorbit cu un grup de lobby pentru a “ridica problema confidenţialităţii datelor studenţilor” în discuţiile cu legislatorii.

Cei de la Google reamintesc că suita Apps for Education nu conţine anunţuri publicitare . Microsoft nu este la prima acţiune de acest gen. Anul trecut au avut pagini întregi în ziare în care atrăgeau atenţia asupra politicilor de confidenţialitate ale Google. Recent aceştia au lansat şi campania “Scroogled” în care susţin că cei de la Google umblă în mail-urile utilizatorilor.

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea