Primul videoclip de pe Youtube se viralizează din nou, la 10 ani după ce a fost publicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de 23 aprilie a marcat aniversarea de 10 ani a primului videoclip încărcat pe platforma Youtube, numit „Me at the zoo”, în traducere „Eu la grădina zoologică”.

„Me at the zoo”, începutul platformei Youtube

Videoclipul a fost postat în anul 2005, de Jawed Karim, care a fondat compania împreună cu Steve Chen şi Chad Hurley. Acesta este filmat la Grădina Zoologică din San Diego, unde Jawed vorbeşte despre elefanţii din spatele lui şi despre trompele lor „foarte, foarte lungi”.

Deşi are numai 18 secunde, iar conţinutul nu este deloc complex, videoclipul marchează începutul platformei Youtube, dar şi ideea de la care aceasta a plecat: un loc unde oricine poate încărca videoclipuri despre orice.10 ani mai târziu, videoclipul se viralizează din nou, ajungând la 20 de milioane de vizualizări.

300 de ore de filmare video încărcate pe minut

Totuşi, chiar dacă acesta nu este cel mai popular videoclip de pe Youtube, fiind depăşit de Gangnam Style, care are peste 2 miliarde de vizualizări, a reuşit să le aducă fondatorilor câştiguri uriaşe.

În prezent, aproximativ 300 de ore de filmare video sunt încărcate pe Youtube la fiecare minut. Platforma are peste 1 miliard de utilizatori, iar numarul orelor video vizualizate pe lună cresc cu 50 la sută în fiecare an.

Youtube a fost cumpărat de Google în anul 2006, iar, la acel moment, aceasta reprezenta a doua cea mai importantă achiziţie a companiei.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv