Prima zi de Innovation Labs 2.0: aplicaţii care te ajută când eşti timid şi care prezic viitorul prin jocuri video şi Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Innovation Labs a ajuns la a doua ediţie, a debutat odată cu începerea primăverii, iar „Tech Adevărul“ a fost acolo pentru a vedea cu ce au venit nou anul acesta. Proiecte sunt, echipele s-au format, iar până mâine, 2 martie, viitorii antreprenori şi dezvoltatori de succes vor încerca să transforme în realitate o idee.

Innovation Labs este primul program de pre-accelerare din România organizat de către TechLounge cu sprijinul Orange şi Microsoft. Acesta debutează cu două evenimente de 24 de ore care se vor derula pe 1 martie la Bucureşti şi pe 8 martie la Cluj. Cel din Bucureşti se derulează la Biblioteca Centrală din Politehnica (sau noua bibliotecă, după cum este cunoscută printre profesori şi studenţi). Acolo, „Tech Adevărul“ a mers azi într-o vizită. Ne-am întors cu poveşti.

Fiecare hackathon din Innovation Labs începe cu prezentarea ideilor de afaceri ale participanţilor în faţa audienţei, urmând ca echipele să fie formate în jurul celor mai apreciate proiecte. Aprecierile vin din partea membrilor juriului şi din partea celorlalţi. Se ajunge astfel şi în situaţia de a avea puţine voturi de la public, dar să fie plăcut de către juriu. Astfel a fost ales şi Web Seers, o aplicaţie care se foloseşte de social media (Facebook, Twitter etc.) şi de jocurile video pentru a prevedea trendurile, care a impresionat şi prin posterul de prezentare. „Fă război sau dragoste, alegerea e a ta“ a fost mesajul de pe poster.

WebSeers şi afişul de promovare.

În cele 24 de ore pe care participanţii le au la dispoziţie, trebuie dezvoltate conceptele sau măcar echipa să furnizeze un minim viabil. La final, echipele îşi vor prezenta ideile de afaceri în faţa unui juriu, iar cele mai bune 26 de proiecte (16 din Bucureşti şi 10 din Cluj) vor intra în programul de pre-accelerare. Asta înseamnă că vor ajunge să fie susţinute pentru a deveni afaceri de sine stătătoare.

La vremuri noi, proiecte mai interesante

E clar că România încă nu oferă un mediu pentru startup-uri la fel ca Statele Unite ale Americii, dar prin astfel de iniţiative de tipul Innovation Labs lucrurile încep să se mişte. Ariile din care vin proiectele sunt mai diversificate, încă există idei de a crea noi reţele sociale, noi aplicaţii de mesagerie, dar există şi iniţiative în domeniul agriculturii. Spre exemplu, SETA este o aplicaţie pentru mai multe platforme care îi va ajuta pe fermieri să îşi vândă produsele.

În acest caz, e clar că cei care se ocupă cu agricultura de subzistenţă nu sunt chiar fascinaţi de telefonie, de aplicaţii şi de ecommerce, dar fermierii al căror interes e să-şi vândă cât mai bine produsele îşi pot adapta afacerea noii lumi şi oportunităţilor sale.

Am mai remarcat o aplicaţie cu potenţial. Se numeşte Wabbit şi eu i-am zis „aplicaţia care te ajută să-ţi înfrângi intimitatea“. Are potenţial să devină ceva interesant, poate chiar cu sute de mii de utilizatori sau, de ce nu? milioane. Ideea e simplă şi aplicată de către Tinder: cauţi în jurul tău oameni disponibili cu care să vorbeşti. Diferenţa între Tinder şi Wabbit, după cum mi-au zis creatorii, e că nu se concentrează pe online dating, ci pe comunicare, conversaţie de moment.

Dacă eşti în metrou şi vezi o fată drăguţă, un băiat chipeş şi vezi că are smartphone, te gândeşti că poate are şi Wabbit. Intri, cauţi, dacă e pe Wabbit îi dai mesaj şi aţi putea comunica. În loc să te duci fizic să saluţi persoana respectivă, prin smartphone şi aplicaţie treci de acel disconfort iniţial.

Apoi, am mai descoperit şi Joint.ly, o aplicaţie prin care organizatorii de evenimente şi participanţii să fi în mai strânsă legătură. Dacă eu organizez un miting în Piaţa Universităţii, vreau să ştiu cât mai bine câţi vin sau câţi au venit şi, eventual, cine. Joint.ly îşi propune să facă asta. Monetizarea ar veni dinspre organizatorii care au interes să-şi promoveze evenimentele.

O echipă vrea să creeze o aplicaţie care analizează muzica ta şi-ţi recomandă melodii pe baza unor fragmente din colecţia ta. Ideea nu-i nouă, dar încă e de interes pentru oameni. Apoi, e Shroom care vrea să transforme, folosind Kinect, publicitatea de stradă în ceva interactiv, interesant, atrăgător. Există şi iCreate, o platformă de modelare 3D care foloseşte realitatea virtuală şi comenzile vocale. Numele nu reflectă mereu ceea ce proiectul vrea să realizeze, iar cel mai bine se vede asta la Candy Crushers. Este o aplicaţie de Android care ajută oamenii să îşi gestioneze tratamentele medicale. Şi da, Android este o platformă populară.

Mentori şi câştigători

Idei sunt multe, unii reinventează roata, alţii îi pun jenţi noi, dar per total rezultă un eveniment interesant pentru participanţi. Ei sunt ajutaţi, în cursa lor de transformare a unui concept într-o afacere, de către mentori. Printre aceştia se numără Dragoş Pîslaru (Fondator GEA Consulting Group), Cristian Paţachia (Development & Innovation Manager Orange), Tudor Juravlea (UX Product Manager Orange), Mihnea Dumitru (Convergent Marketing Manager Orange), Irina Alexandru (Managing Partner AIRA Design Studio), Alex Tălmaciu (Software Engineer Mysis) sau Irina Nicoleta Scarlat (Managing Partner Prove PR).

La finalul hackathonului, juriul va alege cele mai bune 16 echipe care vor fi admise în programul de pre-accelerare Innovation Labs 2.0. Pe parcursul următoarelor 3 luni, acestea vor participa la discuţii cu experţi din diferite domenii şi vor beneficia de mentorat şi consiliere pentru a-şi dezvolta propriile startup-uri. Innovation Labs 2.0 se încheie în luna mai la Demo Day atunci când startup-urile dezvoltate de-a lungul programului îşi vor valida conceptele de business prezentându-le în faţa juriului format din investitori, jurnalişti şi specialişti în tehnologie.

Am plecat de la Innovation Labs 2.0 la câtva timp după ce au fost anunţate echipele. Încă existau unele în căutare de oameni, ba un programator, ba un om bun pe design. Revenim mâine cu detaliile despre câştigători şi despre cum a evoluat competiţia.

Mai multe pentru tine:
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală