Poştaşul nu mai sună de două ori, pentru că viitorul este al livrărilor cu drona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu aproape doi ani, directorul Amazon vorbea despre transportul cu drone. Acum, Google i-o ia înainte şi anunţă aşa ceva pentru 2017.

Google susţine că va lansa în 2017 servicii de livrări de produse cu ajutorul unor miniavioane care nu au nevoie de control uman. Sunt drone, chiar dacă nu sub forma unui quadrocopter, cum te-ai obişnuit în ultimii ani. Iniţiativa Google se numeşte Project Wing, iar Google testează din 2012 dronele, oferind primele informaţii în vara lui 2014.

Vestea Google vine aproape la doi ani de când Jeff Bezos, şeful Amazon, a anunţat proiectul pentru viitorul comerţului, livrarea prin drone. Premisele sale erau simple: 86% din pachetele livrate de către Amazon cântăresc aproximativ două kilograme, suficient pentru ca o dronă să le care, şi pot fi livrate prin astfel de sisteme în aproximativ 30 de minute pe o rază de 16 kilometri. Programul se numeşte „Amazon Prime Air“. Alibaba, cel mai mare magazin online din Asia, a spus, de asemenea, că pregăteşte aşa ceva.

Google a făcut teste cu o dronă care are o anvergură a aripilor de 1,5 metri, aeronavă despre care compania spune că e mult mai apropiată de maşinile care se conduc singure decât de micile aeronave telecomandate cu care oamenii se joacă prin parcuri. Astfel de drone pot parcurge o rută prestabilită, iar în anii următori trebuie lucrat la mai multe aspecte tehnice: cum să evite micile aeronave obstacolele, cum să detecteze alte aeronave şi cum să poată fi redusă zonă de aterizare, astfel încât drona să se poată opri chiar pe pragul uşii. Cea mai mare problemă rămâne însă legislaţia şi adaptarea acestui transport la ea. 

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie