„Porunca“ Google: nu-ţi vinde Google Glass, altfel rămâi cu o „cărămidă“ pe nas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ochelarii Google Glass vor putea fi cumpăraţi până la finalul lui 2013. FOTO The Verge

„Ochelarii Google Glass sunt ai tăi şi numai ai tăi! Nu-i vinde, nu-i înstrăina!“, aşa ar putea suna directiva Google pentru primii utilizatori de Google Glass. Compania nu îţi permite să-i vinzi, iar dacă o faci, ţi-i opreşte.

Ochelarii inteligenţi ai Google au ajuns la primii dezvoltatori de aplicaţii, dar aceştia trebuie să rămână la deţinătorii de drept, altfel compania îi va opri de la distanţă, scrie PCMagazine. „Nu poţi să-ţi vinzi, împrumuţi, transferi sau să oferi dispozitivul altei persoane“, se arată în contractul cu termeni de folosire ai ochelarilor.

Iar dacă vei face acest lucru, „Google îşi rezervă dreptul să dezactiveze dispozitivul şi nici tu, nici o altă persoană nu sunteţi autorizaţi să primiţi banii înapoi, să beneficiaţi de suport sau de garanţie“. Ochelarii inteligenţi de la Google pot fi, totuşi, cumpăraţi pentru a fi dăruiţi cuiva.

Cumpărătorii vor avea până la 30 de zile la dispoziţie pentru a-şi returna gadgetul şi pentru a primi banii înapoi, dar ar putea plăti o taxă încă nemenţionată. Există însă oameni care şi-au împrumutat ochelarii. Spre exemplu, bloggerul Robert Scoble a spus pe Twitter că i-a împrumutat, dar nu are voie să-i ofere cuiva spre păstrare.

Ochelarii Google Glass, la primul contact şi primele demo-uri

Ochelarii Google Glass se activează prin scanarea unui cod care îi conectează la contul de Google al purtătorului. Ochelarii au o cameră foto de 5 megapixeli care poate înregistra videoclipuri la o rezoluţie de 1.280x768 pixeli, încărcarea se face printr-un port microUSB şi autonomia, conform Google, este de aproximativ o zi la o folosire normală. Conectarea la Internet se face prin intermediul unui smartphone sau prin WiFi, iar Glass mai dispune de conexiune prin Bluetooth şi de un senzor GPS.

Google Glass foloseşte în loc de ecran o prismă care conduce spre retina utilizatorului imaginile generate de un mini-proiector. Aceasta generează o experienţă de vizionare similară privitului la un ecran de 25 inci de la o distanţă de circa 2,5 metri. Dispozitivul are o capacitate de stocare internă de 12GB, dar utilizatorii îşi pot salva pozele sau videoclipurile direct în Google Drive, dacă au o conexiune la Internet. Ochelarii vin din start cu aplicaţia MyGlass care adaugă capacităţi de localizare prin GPS şi este, totodată, aplicaţie pentru SMS-uri. Telefoanele la care se poate conecta Google Glass sunt cele cu sistemul de operare Android cel puţin versiunea 4.0 denumită şi Ice Cream Sandwich.

Interesant la acest gadget mai este modul în care transmite sunetul. În prezent, căştile pe sau în urechi sunt cel mai uşor şi facil mod în care oamenii pot asculta ceva. Google schimbă regulile şi aduce în discuţie transmiterea sunetului prin vibraţia oaselor. Patentul pentru această invenţie a fost primit de companie la începutul acestui an. Sistemul este similar cu ceea ce se întâmplă în ureche în mod natural, dar este pentru prima dată când procesul este preluat într-un dispozitiv electronic.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul. 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei