OnePlus 3 e lansat oficial şi dovedeşte maturizarea celui mai popular startup din China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
OnePlus 3 e construit din metal şi poate fi cumpărat fără invitaţie.

Când OnePlus şi-a lansat primul telefon, era disponibil doar prin invitaţie. La fel şi al doilea. OnePlus 3 e cu totul altă poveste şi arată ca un telefon premium.

OnePlus 3 va fi disponibil oricui, din prima zi, are un preţ de 400 de euro (sau dolari, depinde de unde îl cumperi) şi este construit din metal. OnePlus, compania care a reuşit să-i facă pe oameni să aştepte cu interes un nou smartphone şi să stea la "coadă" pentru el, vinde acum la preţ sub rivali ca Apple, Samsung, Huawei sau HTC un telefon premium.

OnePlus 3 are ecran AMOLED de 5,5 inci cu rezoluţie full HD 1920 x 1080 pixeli, protejat cu sticlă curbată Corning Gorilla Glass 4, are un procesor Qualcomm Snapdragon 820 quad-core, 6GB de memorie RAM şi 64 GB spaţiu de stocare. Totodată, primeşte NFC şi Android Marshmallow, denumit Oxygen OS 3.1 (are câteva ajustări faţă de un Android stock). Telefonul e dualSIM cu sloturi pentru cartele nanoSIM.

Foloseşte pentru încărcare un port USB-C, suportă fast charge, spre deosebire de versiunea precedentă, iar butonul Home este cititor de amprente. Totuşi, şi OnePlus 2 avea scanner de amprente şi USB-C, dar nu încărcare rapidă.

Telefonul este cea mai bună alternativă, după specificaţii, construcţie şi sistem de operare, pentru HTC 10, Huawei P9, iPhone 6s (sau iPhone 7), dar Galaxy S7 încă produce fotografii mai bune, iar camera are o viteză de reacţie mai mare. OnePlus 3 are o cameră foto de 16 megapixeli, filmează 4K şi camera frontală e de 8 megapixeli cu senzor Sony. Bateria e de 3.000 mAh.

Ziceam la început că OnePlus e cel mai popular startup din China. Asta nu înseamnă că a avut cel mai mare succes sau că vinde zeci de milioane de unităţi. Popularitatea pe piaţa smartphone-urilor şi-a câştigat-o prin sistemul de invitaţii. 2016 este însă anul când se va vedea dacă poate menţine succesul de până acum, cu vânzări de câteva milioane, sau publicul va alege altceva. Preţul este încă bun. 

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie