O mână bionică revoluţionară poate fi controlată printr-o aplicaţie de iPhone

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mâna bionică poate fi controlată printr-un iPhone. FOTO Touch Bionics

O companie a creat prima mână artificială pe care purtătorii o pot folosi prin intermediul unei aplicaţii instalate pe smartphone. Această mână bionică este cea mai avansată de până acum

Compania britanică Touch Bionics a creat proteza care poate fi controlată cu ajutorul telefonului. Aceasta se numeşte i-limb ultra revolution şi respectă cu fidelitate caracteristicile unei mâini reale, inclusiv recepţionarea semnalelor de la creier. Purtătorul unei astfel de mâini bionice poate folosi toate cele cinci degete, motorizate individual, încheietura se poate roti şi structura este din aluminiu pentru o greutate cât mai redusă şi o rezistenţă cât mai mare.

„Oferă un control şi o dexteritate nemaiîntâlnite până acum pentru activităţile zilnice şi creşte astfel calitatea vieţii“, a declarat pentru CNN Ian Stevens, directorul companiei Touch Bionics.

Această mână bionică poate fi controlată atât prin intermediul comenzilor date direct de creier, cât şi prin smartphone. Touch Bionics are în acest sens o aplicaţie dedicată iPhone 5 şi iPod Touch care îi oferă purtătorului 24 de moduri diferite de control. Poate, spre exemplu, să execute o prindere precisă cu indexul şi degetul mare sau poate apuca o cană ori un pahar. Aplicaţia oferă şi sfaturi pentru o utilizare cât mai eficientă şi dacă sunt probleme cu mâna bionică, purtătorul este informat prin intermediul ei.

Această mână artificială poate fi controlată atât de bine pentru că fiecare deget este o replică a unuia real, fiecare articulaţie este implementată în mâna bionică. Producătorul oferă şi cursuri de perfecţionare în utilizarea mâinii pentru un randament cât mai mare pentru purtător.

Controlul prin intermediul semnalelor cerebrale transmise prin muşchi şi nervi se realizează prin câţiva electrozi care fac legătura între computerul din mâna bionică şi terminaţia mâinii naturale. Există seturi de mişcări pre-înregistrate şi computerul interpretează semnalul în concordanţă cu acestea. Iar în cazul în care purtătorul trebuie să ţină ceva în mână mai mult timp, cum ar fi o cutie cu suc, există o funcţie de auto-prindere. În caz contrar, dacă mâna nu este folosită, computerul o aduce în poziţia iniţială.

Un utilizator mulţumit

Pentru prima dată în ultimii cinci ani pot să-mi ţin fiica de mână Jason Koger, purtător i-limb ultra revolution

Touch Bionics deja are un client pentru i-limb revolution. El se numeşte Jason Koger şi a rămas fără ambele mâini naturale în 2008 din cauza unui cablu de înaltă tensiune, informează CNN. Acum, Koger a devenit primul om din lume cu ambele membre amputate care să primească această mână bionică. „Mă simt de parcă aş căra o întreagă cutie cu scule, dar este în fapt o singură unealtă“, a declarat Koger. „Nimic nu e perfect, dar acum simt că pot fi un participant activ în viaţa de zi cu zi cu aceste două mâini“, a completat acesta. „Pentru prima dată în ultimii cinci ani pot să-mi ţin fiica de mână“, a mai spus Koger.

Mâna bionică de la Touch Bionics a fost primită bine şi de concurenţă. „Nu am mai văzut un astfel de dispozitiv disponibil pentru pacienţi până acum. Integrată cu aplicaţia pentru smartphone, această tehnologie îi permite unei persoane să realizeze lucruri obişnuite cu uşurinţă“, a declarat John Miguelez, director al Advanced Arm Dynamics, companie care activează tot în domeniul protezelor.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi