O cameră termică pentru drone care poate fi folosită la prevenirea dezastrelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intitulată Zenmuse XT, această nouă cameră termică lucrează în tandem cu o cameră de înaltă definiţie pentru a vă oferi un volum semnificativ de detalii. Şi totul din aer, folosind o dronă.

Cei de la DJI, după ce au câştigat un renume mondial în producţia de drone, acum duc întregul concept la un alt nivel printr-un parteneriat cu FLIR.

În ultimii ani am făcut mai multe referinţe la camere termice de calitate şi de fiecare dată au fost create de FLIR. Aceeaşi companie care are deja în portofoliu o cameră termică pentru drone, a colaborat cu DJI pentru a produce o cameră de înaltă performanţă pentru două modele de drone din portofoliul companiei americane, Inspire 1 şi Matrice 100.

Cum era de aşteptat, produsul final nu este destinat utilizatorilor obişnuiţi, ci celor din mediul industrial. După cum puteţi vedea şi în clipul de mai jos, pompierii pot folosi un astfel de sistem format dintr-o dronă şi o cameră termică pentru a înţelege mai bine modul în care se răspândeşte un incendiu într-o casă, de unde a pornit şi dacă acoperişul casei este în pericol de a se prăbuşi.

Află toate detaliile despre această cameră care poate ne poate salva din calea dezastrelor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG