Nokia face treaba Microsoft şi aduce o aplicaţie esenţială pe Windows Phone 8

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nokia Lumia 1020 FOTO The Verge

Nokia face ceea ce Microsoft nu a reuşit până acum şi demonstrează că ia foarte în serios rolul de lider pe piaţa de Windows Phone. Compania finlandeză a adus o aplicaţie de upload pe YouTube, necesară pentru ca utilizatorii să nu mai simtă că au servicii mai puţine decât cei cu Android sau iOS.

Microsoft nu are o relaţie bună cu Google şi YouTube în domeniul mobilităţii. Aplicaţia de YouTube dezvoltată de Microsoft are mari lipsuri, iar în momentul când gigantul tehnologiei mondiale a încercat să o facă mai bună, Google a reacţionat şi a cerut scoaterea ei din Windows Phone Store. În momentul de faţă, Google şi Microsoft sunt din nou la masa de proiectare, pentru a realiza împreună o aplicaţie.

Nokia nu stă degeaba şi chiar dacă varianta actuală de YouTube este de fapt un browser puţin optimizat, a scos aplicaţia YouTube Upload, pentru ca utilizatorii să poată realiza clipuri şi să le urce pe reţeaua Google. Aplicaţia vine şi după lansarea Nokia Lumia 1020 şi Nokia Lumia 925, două telefoane care filmează şi fotografiază excelent.

YouTube Upload este disponbilă exclusiv pentru telefoanele Nokia Lumia. Potrivit "The Verge", aplicaţia funcţionează acum doar pe Lumia 1020, dar datele arată că nu va fi exclusivă pentru cel mai bun terminal al finlandezilor. YouTube Upload are suport pentru ecrane WVGA, ce caracterizează telefoanele mai ieftine şi mai puţin performante ale finlandezilor.

Aplicaţia este disponibilă doar pentru cei cu Windows Phone 8.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare