Microsoft rămâne fără omul care a condus-o în ultimii 13 ani. Cum se văd lucrurile pe Internet şi bursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steve Ballmer, un director care a ştiut să-şi facă intrarea pe o scenă. FOTO Media Edge

Steve Ballmer, directorul executiv al Microsoft, şi-a anunţat plecarea din funcţie. Finalul va veni abia peste 12 luni, dar asta nu a oprit bucuria unora. Să se bucure atât că el pleacă şi Microsoft se poate schimba, cât şi pentru el, că va avea mai mult timp liber. Acţiunile Microsoft au avut parte de altă bucurie.

Internetul a fost cucerit azi de două mari probleme: Ben Affleck drept următorul „Batman“ şi plecarea lui Steve Ballmer de la Microsoft. El este director din ianurie 2000 şi, partea mai bună pe care o aduce plecarea sa, acţiunile companiei au crescut cu 9% imediat după ce vestea a ajuns în presă. În prezent, se situează la circa 7% creştere.

Steve Ballmer este un director care a ştiut să se bucure pentru orice lansare, mai ales când era una de-ale Microsoft. Este un moment celebru când urcă pe scenă şi aproape un minut se agită încontinuu încercând să mobilizeze auditoriul. Pe Twitter este amintit acest moment, împreună cu alte câteva opinii despre omul care a preluat Microsoft în perioada sa de glorie şi o lasă în vremea în care Surface RT e un eşec, iar Windows 8 încă nu se bucură de o popularitate pe cât de dorită era.

Următoarea veste importantă pentru Microsoft va fi atunci când Ballmer îşi va anunţa urmaşul. Deocamdată, şanse are Joe Belfiore, omul care se ocupă de divizia Windows Phone şi unul dintre cei mai charismatici oameni din conducerea companiei. Totodată, noul director are de dus Windows 8 la nivelul la care alte sisteme de operare Microsoft au ajuns, iar Windows Phone 8 trebuie să-şi consolideze locul 3 pe piaţă.

Până la toate aceste veşti, însă, câteva clipe dedicate lui Steve Ballmer.

Apple nu este într-o poziţie prea bună pe bursă, dar se prea poate să crească odată cu anunţarea unui iPhone mai ieftin pentru acele pieţe pe care Apple încă nu câştigă în faţa Android. 

Clippy, acest detaliu care părea o idee bună când a apărut în Windows prima dată.

Într-adevăr, Ballmer era pasionat de ceea ce făcea la Microsoft şi de cum voia să ridice mai mult compania. Era un Steve Jobs mai extrovertit, iar cu Bill Gates a fost împreună de la începuturile Microsoft.

Un cont fals, desigur.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție