Microsoft: datele generate de clienţii comerciali sau cei din sectorul public în UE vor fi stocate şi prelucrate tot în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Birourile Microsoft din Bucureşti, România. FOTO Shutterstock

Microsoft îşi asumă un nou angajament faţă de Uniunea Europeană – clienţii comerciali sau cei din sectorul public din Uniunea Europeană vor putea să proceseze şi să-şi stocheze toate datele pe teritoriul Uniunii Europene, acesta fiind un demers adiţional angajamentelor existente ale companiei, în ceea ce priveşte stocarea datelor.

Pe scurt, aceste date nu vor mai fi transferate în afara UE, iar acest angajament se va aplica tuturor serviciilor esenţiale Microsoft cloud - Azure, Microsoft 365 şi Dynamics 365. Implementarea acestor măsuri este în desfăşurare, iar toate acţiunile necesare vor fi finalizate până la sfârşitul anului viitor. Acest plan a fost denumit „EU Data Boundary for the Microsoft Cloud” (“Graniţa digitală UE pentru Microsoft Cloud”).

În lunile următoare, Microsoft va continua consultările cu clienţii şi autorităţile de reglementare cu privire la acest plan, inclusiv în ceea ce priveşte schimbările necesare în cazul unor circumstanţe unice, precum securitatea cibernetică, şi va continua aceste demersuri ţinând cont de sugestiile acestora.  

Serviciile Microsoft cloud existente respectă şi chiar depăşesc deja recomandările Uniunii Europene. Clienţii comerciali sau cei din sectorul public aveau deja opţiunea de a-şi stoca datele în UE, iar de asemenea multe servicii Azure cloud pot fi configurate pentru prelucrarea datelor în Uniunea Europeană. Compania utilizează soluţii robuste de criptare şi de izolare a datelor, conforme cu actualele norme de reglementare. Multe dintre serviciile Microsoft le asigură clienţilor controlul în ceea ce priveşte criptarea datelor lor, prin utilizarea unor chei / soluţii de securitate gestionate autonom, compania protejând aceste date împotriva accesului necorespunzător din partea oricărui guvern din lume.

Compania a început deja lucrările de proiectare, astfel încât să poată stoca şi prelucra fără a părăsi teritoriul digital al UE toate datele cu caracter personal ale clienţilor comerciali şi din sectorul public, dacă aceştia doresc asta, prin intermediul serviciilor sale cloud. Acest plan include orice date cu caracter personal din datele de diagnostic şi datele generate de servicii, şi date personale pe care compania le utilizează pentru a oferi asistenţă tehnică. Compania va extinde posibilităţile de control autonom, precum Lockbox şi procesul de criptare a datelor gestionat de client, la nivelul tuturor serviciilor Microsoft cloud. Mai exact, compania va integra aceste soluţii, din cadrul proiectului “Graniţa digitală a UE”, cu serviciile sale cloud esenţiale pentru a îmbunătăţi ofertele sale actuale, iar în această toamnă va organiza “EU Cloud Customer Summit”, pentru a oferi mai multe informaţii despre acest proiect.

Planul anunţat ieri, 6 mai, face parte din angajamentul pe care compania şi l-a asumat în raport cu viziunea UE pentru o „Europă pregătită pentru era digitală” (“Europe Fit for the Digital Age,”) şi, în acelaşi timp, este o recunoaştere a rolului pe care sectorul tehnologic trebuie să îl joace pentru a sprijini Europa să îşi atingă obiectivele digitale. Pe lângă prelucrarea datelor cu caracter personal ale clienţilor săi comerciali şi a celor din sectorul public, din Europa, compania va înfiinţa şi un Centru de Excelenţă pentru Ingineria Soluţiilor de Confidenţialitate (Privacy Engineering Center of Excellence) în Dublin, pentru a-şi îndruma clienţii europeni în alegerea soluţiilor potrivite de protecţie a datelor, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea cerinţelor de reglementare. De asemenea, compania s-a angajat să contribuie la crearea „Tech Fit 4 Europe.”

Iniţiativa “Graniţa digitală a UE pentru Microsoft Cloud” va fi susţinută prin investiţii substanţiale şi continue (ale companiei) într-o infrastructură europeană extinsă de centre de date. În anul 2009, Microsoft a deschis primul său centru de date din Europa, iar iniţiativa “Graniţa digitală a UE pentru Microsoft Cloud” va fi susţinută de centrele de date pe care compania le-a anunţat sau pe care le operează, în prezent, în 13 ţări: Austria, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Spania, Suedia şi Elveţia. Aceste centre de date alimentează serviciile cloud care ajută clienţii europeni ai companiei, atât în procesul de transformare digitală, cât şi să îşi sporească competitivitatea, având garanţia că pot opera în conformitate cu toate legile şi reglementările aplicabile. În plus, nu doar clienţii din statele membre ale Uniunii Europene, vor avea acces la “Graniţa digitală a UE”, ci şi cei din Norvegia şi Elveţia.

Compania se arată încurajată de discuţiile care se desfăşoară între Comisia Europeană şi guvernul Statelor Unite pentru a construi un nou cadru privind datele cu caracter personal ale europenilor, transferate în Statele Unite, sperând că va fi luată o decizie în viitorul apropiat.

Mai multe pentru tine:
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Prințul Paul al României, prins în Malta. El a fost găsit într-un resort
Un deputat USR susţine că numele său ar fi pe listele de susţinători ai Dianei Şoşoacă. „Semnătura mea, falsificată”
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
Ucrainenii din străinătate nu vor să meargă la război și atacă guvernul de la Kiev: „De ce să mă întorc să lupt? Pentru ce?”
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”