LinkedIn, cea mai mare reţea socială din lumea companiilor, e acuzată că s-a folosit de adresele de mail ale oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În lumea reţelelor sociale există Facebook, cea mai mare din lume, şi există LinkedIn, cea mai mare din lumea afacerilor. Cea din urmă se pare că a exagerat cu „spionarea“ utilizatorilor şi a mers până într-acolo încât să se folosească de conturile de mail ale acestora în scopuri proprii.

Utilizatorii acuză LinkedIn de faptul că s-a folosit de mailurile lor pentru a-şi crea o bază de date cu contacte. Acestea ar fi fost apoi folosite în publicitate, reţeaua socială oferindu-le pentru un anumit preţ firmelor de publicitate, notează TheDailyDot. De asemenea, există şi acuzaţii la adresa LinkedIn că aceasta s-a folosit de mailuri pentru a atrage noi utilizatori. Reclamanţii au cerut şi returnarea veniturilor rezultate din folosirea identităţilor lor pentru promovarea site-ului în vederea atragerii de noi membri.

„Reţeaua LinkedIn conţine sute de plângeri legate de această practică“, se arată în plângerea depusă pe 17 septembrie, în care sunt solicitate despăgubiri a căror valoare nu a fost specificată. Există chiar şi teoria că LinkedIn are hackeri plătiţi care sparg conturi de mail, atunci când parola de la cont nu se potriveşte cu cea a adresei de poştă electronică. În prezent, LinkedIn are circa 240 de milioane de utilizatori, printre care şi directori ai unor mari companii.

Replica reţelei, prin purtătorul de cuvânt Doug Madey, a fost că procesul este neîntemeiat, iar compania se va apăra. Blake Lawit, director juridic al companiei, a spus chiar că acuzaţiile utilizatorilor sunt neadevărate. „Compania nu accesează conturile de email ale clienţilor fără permisiunea acestora. Nici nu pretinde că ar fi un client pentru a intra în contul de email al acestuia“, a afirmat Lawit. El a adăugat că LinkedIn nu trimite niciodată mesaje sau invitaţii de a deveni membru al reţelei în numele nimănui, dacă nu primeşte permisiunea de a face acest lucru.

Hai să discutăm şi pe Facebook la „Tech Adevărul“

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice