iTunes Store: invenţia cu care Steve Jobs a „omorât” şi a „renăscut” industria muzicală a ajuns la 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steve Jobs a schimbat muzica odată cu iTunes Store FOTO Reuters

Acum 10 ani, pe 28 aprilie 2003, Apple a reinventat muzica, dar a speriat şi toţi reprezentanţii industriei, atunci când a lansat iTunes , magazinul online de muzică şi filme. Cinci ani mai târziu, în 2008, iTunes devenea cel mai mare magazin de muzică din Statele Unite ale Americii.

Principala problemă cu iTunes în momentul în care s-a lansat era faptul că schimba modelul de business după care funcţionau casele de discuri. Oamenii nu mai erau nevoiţi să cumpere întregul album la un preţ mare, ci puteau da un dolar pentru o singură melodie. Dar frica s-a transformat în încredere, iar oamenii din întreaga lume au descoperit că este mai lejer să funcţioneze după acest model.

iTunes Store s-a deschis pe 28 aprilie 2003, iar în primele 18 ore a vândut 275.000 de melodii, iar după cinci zile trecuse de un milion de piese vândute. În octombrie 2003, Apple a lansat şi varianta pentru Windows, aşadar în primele trei zile a fost descărcat de peste un milion de ori. Acest lucru i-a provocat satisfacţie lui Steve Jobs, care într-un interviu comun cu Bill Gates chiar se lăuda că „iTunes e cel mai popular program de pe Windows”. 

Pe 15 decembrie 2003 Apple a anunţat că a vândut 25 de milioane de melodii. Pe 15 martie 2004, Apple a anunţat că au fost descărcate peste 50 de milioane de melodii. După un an, magazinul vânduse peste 70 de milioane de piese.

Miliarde de piese

iTunes a devenit mult mai popular de atât. Pe 23 februarie 2006, Apple anunţa că a fost descărcată piesa cu numărul un miliard. Ea a fost cumpărată de Alex Ostrovsky din Michigan. El a cumpărat piesa „Speed of Sound” de la Coldplay, iar pentru acest lucru tânărul a putut să vorbească la telefon cu Steve Jobs şi a primit 10 iPod-uri, un iMac şi un voucher cadou de 10.000 de dolari.

Pe 10 ianuarie 2007 a fost cumpărat cântecul cu numărul 2 miliarde, iar apoi, de cel puţin două ori pe an, încă un miliard era adăugat. Pe 6 februarie 2013, Apple a anunţat cântecul cu numărul 25 de miliarde.

Pe lângă piese, compania din Cupertino vinde video-uri şi aplicaţii. Peste 40 de miliarde de aplicaţii au fost descărcat şi milioane de video-uri HD.

Influenţa iTunes poate fi văzută în cota de piaţă pe care o are magazinul online. La sfârşitul lui 2012 iTunes Store avea o cotă de piaţă de 64% pe piaţa online şi un procent de 29% din muzica vândută la nivel mondial.

În România, magazinul poate fi folosit pentru melodii şi aplicaţii. Serialele şi filmele nu sunt disponibile, la fel ca şi serviciul iTunes U.

<strong>Puteţi vedea prezentarea iTunes din 10 ianuarie 2001, făcută chiar de Steve Jobs</strong>

<strong>Partea a doua poate fi văzută mai jos</strong>

<strong>Steve Jobs prezintă iTunes pentru Windows. „Cea mai bună aplicaţie pentru Windows”.</strong>

<strong>Steve Jobs îl ironizează pe Bill Gates legat de iTunes pe Windows. „E ca şi cum i-ai da cuiva din iad un pahar cu apă rece”.</strong>  

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG