Intel a deschis la Bucureşti un centru de cercetare şi dezvoltare software

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intel are 19 centre de cercetare in Europa

Centrul de la Bucureşti a fost deschis ca urmare a unei investiţii de câteva milioane de euro şi reprezintă primul proiect greenfield realizat de compania americană în acest sector în Europa.

"Intel are o experienţă bogată în dezvoltarea şi producerea de microprocesoare şi avem nevoie de cei mai buni dezvoltatori de software. România este o locaţie potrivită, datorită unui mediu universitar prolific şi apropierii de clienţii şi partenerii noştri", a declarat vicepreşedintele Intel Software&Services Group, Kostas Katsohirakis, la Bucureşti, potrivit Mediafax.

 "În România vom angaja iniţial 25 de programatori, numărul acestora urmând să crească în timp de 3-4 ori, odată cu diversificarea proiectelor. În câteva săptămâni vom angaja şi un director de ţară", a spus Katsohirakis.

Iniţial, centrul va realiza activităţi de cercetare-dezvoltare pentru platforma open source MeeGo, şi mai târziu se va concentra pe dezvoltarea de soluţii pentru o gamă largă de dispozitive inteligente bazate pe arhitectura Intel.

"A durat câteva luni până să stabilim în ce ţară să deschidem centrul. Vrem să fim aproape de clienţi importanţi", a spus Katsohirakis.

"Intel a decis să deschidă un centru în România şi ca urmare a succesului Wind River, firmă prin care Intel dezvoltă software la Galaţi." a declarat directorul Intel Labs Europe, Martin Curley.

 Momentan laboratorul este situat în centrul Bucureştiului dar compania va închiria alt spaţiu în Capitală, pe termen lung, într-o locaţie care nu a fost încă stabilită.

În Europa Intel are 19 astfel de centre de cercetare, iar la nivel mondial 50 de laboratoare în 20 de state.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”