Huawei Watch GT 2 - Funcţionalităţi noi şi ”stress-mode” pentru cel mai nou smartwatch Huawei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă Mate 30 Pro a fost vedeta evenimentului organizat de Huawei la Munchen ieri, producătorul chinez a anunţat şi o nouă gamă de smartwatch-uri, formată din patru modele.

Watch GT 2 este primul smartwatch al celor de la Huawei care încorporează un display de tip all-in-one cu un ecran din sticlă 3D.

Noua generaţie de ceasuri inteligente Huawei vine cu noi moduri sport, multiple programe, dar si noi funcţionalităţi precum apel prin intermediul Bluetooth, redare muzică, îmbunătăţirea capacităţii de monitorizare şi gestionare a sănătăţii şi activităţii fizice.

Autonomie superioară

Generaţia anterioară de Huawei Watch GT s-a bucurat de popularitate în rândul utilizatorilor datorită duratei impresionante de viaţă a bateriei. Huawei Watch GT 2 îmbunătăţeşte acest capitol, fiind echipat cu chipset-ul Huawei Kirin A1, care optimizează durata de viaţă a bateriei.

Kirin A1 integrează o unitate de procesare Bluetooth extrem de avansată, o unitate de procesare audio puternică, un procesor de consum ultra-redus al bateriei pentru aplicaţii şi o unitate separată de management al energiei.

În utilizarea de zi cu zi a smartwatch-ului, Huawei Watch GT 2 (versiunea de 46mm) poate funcţiona continuu până la două săptămâni, având pornit atât monitorul inteligent de ritm cardiac, notificările, apeluri Bluetooth de până la 30 de minute săptămânal, până la 30 de minute de redare muzică şi până la 90 de minute de exerciţii fizice, dar şi modul de monitorizare a somnului pe timpul nopţii.

În modul clasic de folosire, Huawei Watch GT 2 (versiunea de 42mm) poate funcţiona continuu timp de o săptămână. Ambele serii de ceasuri inteligente au un consum de energie optimizat în modul GPS de monitorizare al activităţii fizice. Seria 46mm are o durată de viaţă a bateriei de 30 de ore în acest mod, pe când seria 42mm atinge 15 ore. În plus, ceasul are un nou algoritm de economisire a energiei.

Design nou, în variantă unisex

Păstrând acelaşi aspect clasic al generaţiei anterioare, Huawei Watch GT 2 aduce un design actualizat cu un ecran full-screen fără margini. Suprafaţa de sticlă de 3D all-in-one dă senzaţia unui display mai generos. Ecranul curbat al seriei de 42mm are numai 9,4mm grosime şi este decorat cu o ramă metalică extrem de subţire şi stilată.

Huawei Watch GT 2 46mm încorporează un touchscreen de 35,3mm AMOLED HD, cu o rezoluţie de 454x454 pixeli, o gamă mai largă de culori şi un design extra subţire care este superior ecranelor LCD, pentru a oferi un contrast mai puternic şi culori mai vii.

Focus pe sănătatea utilizatorului

Ceasul ajută la monitorizarea bradicardiei şi a insuficienţei cardiace. În cazul în care acesta nu se află în modul sport, utilizatorul va fi notificat atunci când ritmul cardiac îi depăşeşte 100 bpm sau scade sub 50 bpm pentru mai mult de 10 minute. Utilizatorii pot, de asemenea, să-şi vadă toate informaţiile în aplicaţiile Huawei Sports şi Health App, pentru a-şi monitoriza sănătatea în timp real.

În plus, Watch GT 2 vine acum cu tehnologia Huawei TruRelax, care ajută utilizatorii să se relaxeze prin înregistrarea valorilor HRV (variabilitatea ritmului cardiac) şi oferă feedback referitor la nivelul acestora de stres.

Seria de 46mm a Huawei Watch GT 2 se conectează prin intermediul Bluetooth la smartphone-urile Huawei şi permite apeluri prin intermediul Bluetooth la o distanţă de până la 150 metri.

Ceasul are, de asemenea, funcţionalitate de agenda telefonică, aşa că utilizatorii pot salva contactele prietenilor şi îi pot apela cu uşurinţă. În acelaşi timp, ceasul are capacitate de stocare mare, care poate înmagazina până la 500 de melodii în format mp3, pentru ca utilizatorii să se bucure de muzica lor preferată în timpul sesiunilor de exerciţii fizice.

Noi am reuşit să ne jucăm puţin cu un Watch GT 2 la Munchen, iar ce am văzut ne-a plăcut. Design-ul este mai elegant, foarte plăcut ochiului şi noile funcţii oferă un plus important faţă de generaţia anterioară.

Preţul ceasurilor începe de la 229 de euro, pentru versiunea de 42mm, iar acestea vor fi disponibile începând cu luna octombrie.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry