Huawei vrea să elimine Android din telefoanele sale. Va folosi un sistem de operare chinezesc

0
Publicat:

Gigantul chinez producător de smartphone-uri, Huawei, a anunțat marți că, începând de anul viitor,  noile sale smartphone-uri şi tablete nu vor mai folosi sistemul de operare Android.

În 2019, Google, deținătorul sistemului de operare Android, a restricționat accesul dispozitivelor Huawei la unele actualizări, ca urmare a măsurilor luate de președintele american Donald Trump împotriva Chinei.

Utilizatorii noilor telefoane nu au mai avut acces la unele aplicaţii din Google Apps.

Huawei a dezvăluit marţi noua sa serie de telefoane mobile Mate 70, acestea fiind primele echipate cu un sistem de operare dezvoltat în interiorul companiei, denumit HarmonyOS Next. Noile dispozitive prezentate marţi fac parte din strategia Huawei de a pune la punct un ecosistem fără implicarea marilor furnizori americani de tehnologie, potrivit Agerpres.

Mate 60, modelul lansat anul trecut, a reintrat în lumina reflectoarelor după ce a fost echipat cu un procesor fabricat în China, ocolind astfel restricţiile americane destinate să îi interzică accesul la cele mai avansate procesoare.

Telefoanele din seria Mate 70, cu un preţ de 5.499 de yuani (3.589 de lei) pentru modelul cu o diagonală a ecranului de 6,7 inchi, vor veni cu un plus de performanţă de 40% comparativ cu predecesorul, unul dintre motive fiind şi sistemul de operare HarmonyOS Next, a precizat Richard Yu,, care nu a dorit să ofere detalii cu privire la procesoarele care echipează noile telefoane.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO