Huawei continuă construirea ecosistemului său: adaugă aplicaţii de hărţi şi editare de documente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petal Maps şi Huawei Docs sunt cele mai noi aplicaţii introduse în AppGallery care au ca scop eliminarea necesităţii de alte unelte ale utilizatorilor Huawei.

Petal Maps

Petal Maps este instrumentul de cartografiere şi navigare Huawei, ce oferă servicii de poziţionare, hărţi captivante, căutări de locaţii, navigare şi liste de locuri preferate pentru utilizatorii din peste 140 de ţări şi regiuni. Petal Maps permite afişarea hărţilor în mai multe limbi, cu notificări vocale în engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană şi mandarină.

Petal Maps este echipat şi cu funcţii de ultimă oră pentru publicare în timp real a actualizărilor de transport în oraşele importante, ajutându-i pe cei care se deplasează să îşi planifice mai bine rutele şi să călătorească fără griji. Folosind tehnologii revoluţionare, precum Super GNSS şi algoritmii de recunoaştere a imaginilor, Petal Maps oferă acurateţe şi acces către cele mai eficiente şi mai puţin aglomerate rute.

Datorită controlului prin gesturi disponibil pe smartphone-urile vârf de gamă din seria HUAWEI Mate 40, şoferii pot comuta între navigare şi prezentarea generală a hărţii prin simpla „apăsare a aerului” către ecran cu palmele. Aceste interacţiuni inteligente uşurează semnificativ călătoria şi facilitează o experienţă de condus sigură.

Huawei Docs

Disponibil pentru utilizatorii seriei HUAWEI Mate 40 din peste 100 de ţări şi regiuni, Huawei Docs permite vizualizarea şi editarea documentelor în peste 50 de formate, inclusiv PDF, PPT şi DOC. Cu sincronizarea în timp real activată de capabilităţile cloud, HUAWEI Docs le permite utilizatorilor să lucreze fără probleme cu acelaşi document pe diferite dispozitive conectate pe acelaşi HUAWEI ID, îmbunătăţind experienţa de Mobile Office.

Noi actualizări pentru Petal Search

Petal Search, motorul de căutare lansat de Huawei, este acum disponibil în peste 170 de ţări şi regiuni şi în peste 50 de limbi, permiţându-le utilizatorilor să găsească rapid informaţiile şi serviciile de care au nevoie.

Acest instrument oferă funcţii de căutare în peste 20 de categorii, inclusiv aplicaţii, ştiri, videoclipuri, imagini, cumpărături, zboruri şi afaceri locale. De asemenea, dezvoltă şi integrează diverse instrumente, precum vremea, calculatorul, cursul valutar şi chiar căutarea documentelor, pentru a-i ajuta pe utilizatori să obţină cu uşurinţă informaţii utile. Cu noua actualizare, experienţa de căutare este acum şi mai bogată din punct de vedere vizual.

Rezultatele căutării sunt prezentate pe fişe de informaţii, nu pe link-uri web simple, pentru a-i ajuta pe utilizatori să obţină rapid informaţiile de care au nevoie. Folosind capabilităţile AI ale dispozitivelor Huawei, Petal Search le permite utilizatorilor să caute informaţiile care îi interesează cu ajutorul imaginilor, prin funcţia de căutare vizuală. Aplicaţia recunoaşte o gamă largă de obiecte precum oameni, animale şi repere, şi va introduce noi capabilităţi, precum identificarea plantelor. De exemplu, utilizatorul poate pur şi simplu să fotografieze un fel de mâncare şi Petal Search îi va dezvălui reţeta respectivă.

În aplicaţie este integrată şi o funcţie de căutare vocală, disponibilă în engleză, spaniolă, franceză, arabă şi multe alte limbi. Datorită acestor caracteristici, aplicaţia Petal Search răspunde nevoilor utilizatorilor cu un stil de viaţă eficient şi conectat.

Atunci când utilizatorul are nevoie de informaţii locale, Petal Search oferă cele mai populare informaţii localizate, de înaltă calitate, precum recomandări personalizate de restaurante, atracţii locale care merită vizitate şi reducerile disponibile în diverse magazine.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”