HTC One mini 2 e oficial: nu are celebra cameră UltraPixel, dar nu duce lipsă de dotări bune la un preţ mai mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
HTC One mini 2, un telefon aproape ca cel mare de la taiwanezi. FOTO The Guardian

HTC face anunţul oficial: One mini 2 există şi este un fel de One (M8), dar nu şi pentru camera foto. Designul rămâne, însă taiwanezii aleg calea sigură: o cameră de 13 megapixeli fără UltraPixel.

HTC One (M8) este cel mai bun telefon al companiei taiwaneze. Are ecran de 5 inci full HD, cel mai bun procesor şi două camere principale. Mai nou, vine HTC One mini 2 pe care taiwanezii îl aruncă în luptă pe o piaţă care vrea şi dispozitive mai mici. Are un ecran de 4,5 inci HD, un procesor cu patru nuclee la 1,2GHz fiecare, model Snapdragon 400, şi primeşte o cameră de 13 megapixeli, conform The Guardian.

Camera este o surpriză, asta pentru că anul trecut HTC a menţinut camera de 4 megapixeli şi pe modelul mai mic. Se prea poate ca acum să fi decis că e mai important să concureze la specificaţii decât la idei impresionante. Şi da, camera de 13 megapixeli nu beneficiază de tehnologia UltraPixel, adică să capteze mai multă lumină. Precum modelul de anul trecut, designul primeşte o linie de plastic pe margine, iar per total seamănă cu One (M8): curbat, din aluminiu si în aceleaşi culori.

„Nu credem că o dimensiune este suficientă pentru toată lumea. Am văzut oameni care voiau ceva mai mic, mai ieftin decât One (M8) (...). Una dintre criticile din urmă cu un an a fost că am folosit prea mult plastic, nu mai era aceeaşi senzaţie de dispozitiv premium. Anul acesta, am reuşit să «învelim» şi marginea în metal, reducând linia de plastic, dar menţinând un preţ scăzut“, a spus Graham Wheeler, director de produs HTC.

Pe lista de dotări a HTC One mini 2 se mai trec o baterie de 2.100 mAh, suport pentru card microSD şi Sense UI peste Android 4.4 KitKat. Desigur, „selfie“ e un cuvânt de ordine şi aici. Camera frontală are 5 megapixeli, numai buni pentru pozele alea perfecte de publicat pe Facebook. Păstrează difuzoarele BoomSound foarte bune de pe One (M8), display-ul este construit pe aceeaşi tehnologie şi va fi disponibil din iunie în Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi Asia. Preţul este aşteptat undeva la sub 1.800 de lei (sau 400 de dolari/euro).

[<a href="//storify.com/razvanbaltaretu/afl-mai-multe-despre-htc-one-m8" target="_blank">View the story "Află mai multe despre HTC One (M8)" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului