HTC a anunţat Droid DNA, telefonul cu ecran de 5 inci şi rezoluţie full HD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

HTC a prezentat la New York modelul Droid DNA, primul terminal al companiei care vine cu ecran de 5 inci. Însă telefonul are şi o rezoluţie full HD 1080p cu cea mai mare densitate a pixelilor. Iar preţul de pornire, la abonament pe doi ani de zile, va fi de 200 de dolari.

Droid DNA vine pe piaţă ca un rival pentru Galaxy Note 2 de la Samsung, un phablet cu ecran de 5,5 inci. Modelul HTC are un procesor quad-core Qualcomm, o memorie RAM de 2 GB şi capacitate de stocare de 16 GB. Camera principală este de 8 megapixeli, iar cea secundară măsoară 2,1 MP, notează „CNet".

În pofida dimensiunilor mai mari, telefonul este mai uşor decât Optimus G de la LG, având o greutate de doar 138 de grame. Deşi bateria este de 2.020 mAh, faţă de cea de 2.100 mAh din Galaxy S3, HTC a afirmat că telefonul are un procesor eficient şi software pentru un consum echilibrat.

Punctul forte al smartphone-ului îl reprezintă ecranul de 5 inci. Este de tip Super LCD3, rezoluţia e full HD la 1920x1080 pixeli, iar densitatea pixelilor este de 440. Acest ultim aspect este important pentru că acum cea mai mare densitate o are Sony Xperia S la 342 ppi. Iar iPhone 5 care vine cu ecran Retina are 326 ppi.

Pe lista de funcţii adiţionale, Droid DNA mai are încărcare wireless, suport Beats Audio, şi ImageSense şi ImageChip. Aceste două din urmă sunt destinate procesării mai rapide a fotografiilor şi pentru o calitate mai bună a acestora. Sistemul de operare este Android 4.2 Jelly Bean. Iar telefonul va fi lansat abia pe 21 noiembrie în Statele Unite ale Americii în reţeaua Verizon.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham