HP si Oracle au stabilit un record mondial la viteza de procesare a tranzactiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

HP si Oracle Corp. au anuntat un rezultat-record de 824.164 tranzactii pe minut (tpmC) la benchmarkul Transaction Processing Council TPC-C, cel mai bun rezultat obtinut vreodata de vreun sistem in

HP si Oracle Corp. au anuntat un rezultat-record de 824.164 tranzactii pe minut (tpmC) la benchmarkul Transaction Processing Council TPC-C, cel mai bun rezultat obtinut vreodata de vreun sistem in cluster sau nu, depasind pragul de 800.000 tpmC. Un server HP Integrity Superdome cu 64 de procesoare Intel Itanium 2 6M, cu sistem de operare pe 64 de biti HP-UX 11i v2, HP StorageWorks Virtual Array 7110 si tehnologie Oracle Database a depasit performantele atinse de toate sistemele de pana acum la procesarea tranzactiilor, oferind in acelasi timp un raport TPC-C pret performanta pentru un singur sistem de numai 8,28$/tpmC. "Stransa alianta si dezvoltarea strategica dintre HP si Oracle ne permit sa furnizam performante care consolideaza pozitia serverelor HP Integrity ca standard pentru arhitecturile pe 64 de biti", spune Rich Marcello, prim-vicepresedinte si director general al HP Business Critical Servers. HP si Oracle au anuntat de asemenea, un rezultat de varf la benchmark-ul TCP-P pentru un sistem cu patru procesoare. Serverul HP Integrity rx5670 cu sistem de operare HP-UX 11i v2 si tehnologie Oracle Database a obtinut un rezultat de 131.639 tpmC, cu un raport pret/performanta de 7,25$/tpmC, depasind toate rezultatele publicate anterior in ceea ce priveste costul procesarii tranzactiilor pe servere bazate pe UNIX. "Tehnologia Oracle Database si serverele HP Integrity ofera o platforma puternica pentru rularea solutiilor care folosesc intensiv atat memoria, cat si puterea de procesare", spune Andrew Mendelsohn, prim-vicepresedinte al Database Server Technologies din cadrul Oracle. HP si Oracle au stabilit noi recorduri mondiale la Oracle Applications Standard Benchmark (OASB) pe sisteme cu patru procesoare si patru procesoare bazat pe Linux. Ambele rezultate pentru servere cu 4 procesoare, atat UNIX, cat si Linux, au depasit toate celelalte rezultate inregistrate de sistemele cu patru procesoare, indiferent de arhitectura.