Hackerii se folosesc de programele piratate pentru a mina Bitcoin cu ajutorul calculatorului tău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii Kaspersky Lab au identificat o metodă de fraudă prin care o „mină” de cripto-monede era distribuită şi instalată în secret pe calculatoarele utilizatorilor, prin intermediul unor programe piratate, precum cele de editat fotografii sau text. Calculatoarele erau ulterior folosite pentru crearea de cripto-monede, toate profiturile ajungând în conturile infractorilor.

În timp ce piaţa de cripto-monede continuă să se extindă, având creşteri enorme ale numărului şi valorii investiţiilor, din ce în ce mai mulţi infractori îi monitorizează dezvoltarea. Faptul că acest entuziasm a cuprins atât de multe persoane este un atu pentru infractori, pentru că le este mai uşor să înşele utilizatorii care nu sunt foarte buni cunoscători ai domeniului IT.

De exemplu, minele de cripto-monede au devenit una dintre cele mai importante tendinţe din 2017. Această tendinţă a fost anunţată anul trecut de către cercetătorii Kaspersky, care au detectat o revenire a software-ului de mining, pe fondul popularităţii în creştere a Zcash.

Doar un an mai târziu, minele sunt peste tot. Infractorii cibernetici folosesc diferite instrumente şi tehnici precum campaniile de social engineering sau exploatarea unui soft piratat, pentru a infecta cât mai multe computere.

Experţii au descoperit recent mai multe site-uri similare, care le oferă utilizatorilor posibilitatea să descarce software gratuit piratat - programe şi aplicaţii populare. Pentru a inspira încredere, infractorii cibernetici au folosit nume de domenii asemănătoare cu cele reale. După descărcarea unui astfel de program, utilizatorul primeşte o arhivă care conţine şi un program de mining. Acesta este apoi instalat automat, împreună cu cel dorit.

În schimb, participanţii primesc partea lor din cripto-monedele obţinute mult mai rapid decât în cazul în care ar fi folosit doar computerul lor. Din cauza unor elemente specifice de structură, procesul de obţinere de Bitcoin şi de alte cripto-monede consumă multe resurse ale PC-ului şi mult timp, astfel aceste reţele cresc semnificativ productivitatea şi viteza generării de cripto-monede. 

După ce sunt instalate, minele încep să opereze silenţios pe computerele victimelor, generând cripto-monede pentru infractorii cibernetici. Conform cercetării, în toate cazurile ei au folosit soft-ul NiceHash care a suferit recent o breşă majoră de securitate, în urma căreia au fost furate milioane de dolari (echivalentul în cripto-monede). Câteva dintre victime erau conectate la o reţea de mining cu acelaşi nume.

În plus, experţii au aflat că unele mine conţin o caracteristică specială care îi permite utilizatorului să schimbe de la distanţă un număr de portofel, o reţea sau mină. Acest lucru înseamnă că infractorii cibernetici ar putea oricând să seteze o altă destinaţie pentru cripto-monede şi, astfel, să-şi gestioneze câştigurile prin distribuirea unor fluxuri de mining între portofele sau chiar să facă în aşa fel încât computerul victimei să lucreze pentru o altă reţea de mining.

Pentru a evita ca un computer să devină parte dintr-o reţea de mining se recomandă:

  • Descărcă doar programe legale, din surse oficiale;
  • Instalează o soluţie de securitate
Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi