Galaxy Note 20 Ultra a apărut pe internet într-o nouă variantă de culoare şi cu toate specificaţiile dezvăluite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: winfuture.de

Aşteptat să apară pe 5 august, noul Galaxy Note 20 Ultra a fost ”scăpat” în presă cu mai mult de două săptămâni înainte de eveniment, cu tot cu specificaţiile sale.

Conform blogului german WinFuture, citat de GSMArena, Galaxy Note 20 Ultra vine cu un ecran la fel de mare ca celălalt ”Ultra” lansat în acest an, din gama S20: 6,9 inci cu rezoluţie WQHD+, aspect de 19,3:9 şi o viteză ameţitoare, de 120Hz, pentru display-ul Dynamic AMOLED.

În centru se află un punch-hole care ascunde camera de selfie de 10MP cu autofocus, iar în ecran este integrat şi un senzor de amprentă. De asemenea, Galaxy Note 20 Ultra va fi primul telefon din lume cu sticlă Gorilla Glass 7 pe ecran.

Pe spate, remarcăm un ansamblu de trei camere: una principală, de 108MP, şi două de câte 12MP fiecare, telefoto şi ultrawide. Camera principală va permite înregistrare 8K şi vine cu autofocus omnidirecţional, în timp ce lentila tele va permite zoom optic 5x şi Space Zoom 50x, Samsung abandonând astfel acel 100x integrat pe S20 Ultra.

În ceea ce priveşte puterea de procesare, Note 20 Ultra, va veni din nou cu Exynos în Europa, modelul 990 SoC mai exact, cu 12GB de RAM. Stocarea va fi disponibilă în două opţiuni - 256GB sau 512GB, şi va fi ultra rapidă (UFS 3.1), cu posibilitatea de a adăuga şi un card microSD celor care au nevoie de (şi) mai mult spaţiu.

Bateria va avea 4500mAh şi se va putea încărca până la 50% în 30 de minute cu încărcătorul inclus în cutie. Evident, nu lipseşte nici conectivitatea 5G sau funcţii precum Samsung DeX, încărcare wireless şi difuzoarele semnate de AKG.

Interesant este faptul că Samsung, aşa cum a notat deja TM Roh (liderul diviziei de mobile a companiei) luni, într-o postare pe blog, pune un mare preţ pe parteneriatele sale cu alţi giganţi din lumea tech, în special Microsoft. Note 20 Ultra va oferi sincronizare automată OneNote şi gaming prin cloud cu ajutorul Project xCloud, serviciul de streaming de jocuri dezvoltat de Microsoft. De asemenea, se pare că şi Xbox Game Pass va fi inclus într-o măsură în lansarea noului telefon, probabil printr-un abonament gratuit de 30 de zile.

Din imagini, putem vedea şi o nouă culoare pentru Samsung Galaxy Note 20 Ultra, diferită de acel Mystic Bronze care a ieşit la iveală în urmă cu câteva săptămâni. Aceasta se numeşte Mystic Black şi vine cu un S-Pen de culoare neagră. Rămâne să descoperim doar preţul noului flagship Samsung, însă cu siguranţă acesta nu va fi mai redus de 1000 de euro.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”