FOTO VIDEO MWC 2014: Blackphone, telefonul care îi ţine pe spioni în beznă, poate fi precomandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma dezvăluirilor legate de spionajul NSA, multe companii din industria tehnologiei au prezentat numeroase servicii software menite să îi ajute pe oameni să-şi protejeze informaţiile.

Blackphone este un telefon special care integrează un astfel de software. Smartphone-ul a fost prezentat la Mobile World Congress, în Barcelona. Totuşi creatorii lui recunosc că niciun telefon nu este 100% sigur în faţa NSA.

„Nu există un dispozitiv care să fie imun în faţa NSA. Dacă eşti pe lista de terorişti căutaţi sau dacă eşti un ucigaş, serviciile de informaţii vor pătrunde în telefonul tău“, a declarat Mike Janke, cofondator şi director executiv al companiei Silent Circle, compania care a creat software-ul din Blackphone.  

Sistemul de operare de pe telefon se numeşte Privat OS şi la dezvoltarea lui a contribuit  Phill Zimmerman, creatorul popularului sistem de criptare pentru emailuri PGP (Pretty Good Privacy), unul din cofondatorii Silent Circle.

Detalii despre Blackphone, direct de la standul său de la Barcelona

Hardware bun, preţ ridicat

„Mereu am fost de părere că pentru a avea un nivel mai ridicat de securitate atât pentru indivizi cât şi pentru organizaţii, am avea nevoie de propriul ecosistem. Şi singura metodă de a face asta este să deţii şi sistemul de operare şi telefonul“, a declarat Janke.

Din acest motiv compania a refuzat ofertele unor producători mai mari şi a ales să facă parteneriat cu spaniolii de la Geeksphone. Smartphone-ul are un ecran de 4,7 inci cu rezoluţie HD, 2GB de RAM şi un procesor quad-core tactat la 2.0Ghz. Spaţiul de stocare intern este de 16GB şi cele două camere foto sunt de 8, respectiv 1,3MP. Preţul este unul destul de piperat. 

Telefonul poate fi cumpărat la precomandă pentru suma de 629 de dolari. El va fi disponibil pe piaţă începând din luna iunie, când va putea fi cumpărat de pe site-ul oficial al companiei, blackphone.ch. 

Un amănunt interesant este faptul că telefonul va avea setările de securitate activate gratuit doar pentru doi ani. După doi ani, acestea vor putea fi prelungite cu 10 euro pe lună. Mai există opţiunea de a cumpăra un nou telefon, care va oferi această perioadă standard de 2 ani. 

Un Android sigur

Specificaţiile telefonului sunt bune, dar partea de software este cea mai importantă. Privat OS este, practic, o versiune foarte modificată a sistemului de operare Android, creat de Google.

Mulţumită celor de la Silent Circle, utilizatorii vor putea controla toate datele împărtăşite cu alte surse, „apelurile, contactele din agendă, browsingul şi orice aplicaţie instalată în telefon“. Practic, utilizatorii vor putea seta permisiunile pentru fiecare aplicaţie în parte.

Privat OS va veni şi cu suita de programe Silent Circle care criptează toate conversaţiile, 5GB de stocare într-un cloud securizat de la SpiderOak şi browsing anonim, mulţumită VPN-urilor celor de la Disconnect.me.

Sistemul PrivatOS va deveni open source în curând, a declarat Janke. 

Mulţumim Orange România pentru susţinerea acordată în deplasarea la MWC 2014. 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat