Facebook va implementa protocoale noi pentru publicitate, în urma lansării de către Apple a sistemului de operare iOS 14.5

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto News.ro

Facebook a anunţat miercuri că va implementa protocoale noi pentru publicitate, în urma lansării de către Apple a sistemului de operare iOS 14.5, care va include schimbări ale modului în care firmele şi instrumentele de publicitate apar pe platforma de socializare.

Apple va aplica o regulă nouă legată de notificările privind confidenţialitatea datelor, despre care firmele care oferă servicii de publicitate digitală au avertizat că le va afecta vînzările.

Notificările vor deveni obligatorii atunci când sistemul de operare iOS 14.5 va deveni disponibil, în următoarele săptămâni, dar Apple nu a oferit o dată exactă.

Aceste notificări, care vor fi făcute o singură dată, vor cere dezvoltatorilor de aplicaţii să ceară permisiunea utilizatorilor înainte ca o aplicaţie să le urmărească activităţile, între aplicaţiile şi site-urile altor companii.

Experţii în industria publicităţii au afirmat că avertismentul ar putea să îi determine pe mulţi utilizatori să refuze să îşi dea acordul.

Apple a anunţat această măsură în iunie anul trecut, dar a declarat în septembrie că va întârzia modificarea pentru a da  timp agenţilor de publicitate digitală să se adapteze.

Unii dezvoltatori afişează deja notificarea în mod voluntar. Apple a spus că oferă dezvoltatorilor instrumente de publicitate alternative înainte de schimbare.

Un instrument oferă agenţilor de publicitate care rulează anunţuri de instalare a aplicaţiilor  posibilitatea de a vedea câte persoane au instalat o aplicaţie după campania publicitară, fără a divulga informaţii despre utilizatorii individuali.

Un alt instrument numit managementul clicurilor private oferă agenţilor de publicitate o modalitate de a măsura când un utilizator face clic pe un anunţ în interiorul unei aplicaţii şi este dus la o pagină web, dar fără a dezvălui date despre utilizatorul individual.

Deşi instrumentele sunt destinate a fi utilizate de dezvoltatorii de software, Apple a adăugat miercuri informaţii despre acestea la unul dintre ghidurile sale de confidenţialitate.

Facebook a anunţat în decembrie că intenţionează să afişeze notificarea pop-up, deoarece nu doreşte ca utilizatorii de iPhone-uri să piardă accesul la aplicaţiile sale.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile