Facebook a lansat în SUA o funcţie pentru rugăciuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facebook a lansat o nouă funcţie dedicată rugăciunilor, utilizată deocamdată în Statele Unite, potrivit Reuters. Funcţia de rugăciune face parte din comunicarea recentă şi concertată a Facebook către comunitatea religioasă.

Compania vede credincioşii ca pe o comunitate vitală pentru a stimula implicarea pe cea mai mare platformă de socializare din lume. Încă din 2017, CEO-ul Mark Zuckerberg dădea exemplu bisericile pentru a conecta compania cu lumea prin crearea unei echipe axată pe "parteneriate de credinţă”.

Covid a reprezentat o nouă provocare, a declarat pentru Reuters şefa echipei, Nona Jones, într-un interviu. Sistemul de rugăciune de pe Facebook a apărut după ce compania a văzut o creştere a numărului de oameni care îşi cereau reciproc rugăciuni în timpul pandemiei, a spus Jones, care este şi pastor în Florida. 

De altfel, compania a organizat primul său summit virtual de credinţă cu liderii religioşi luna trecută. În timpul evenimentului transmis pe Facebook Live, liderii religioşi au vorbit cu congregaţiile lor, în timp ce emoji-uri cu inimi erau distribuite pe ecran. 

La sfârşitul lui mai, Facebook a implementat funcţia de rugăciune, care a fost testată cu unele comunităţi religioase, disponibilă pentru toate grupurile de Facebook din SUA. 

Pe un grup privat, o femeie a folosit funcţia pentru a le cere credincioşilor să se roage pentru mătuşa ei bolnavă de Covid-19. Oamenii au răspuns accesând butonul pentru a spune "Mă rog", iar numele lor apărea mai jos. Utilizatorii pot alege să fie notificaţi pentru a se ruga din nou a doua zi. Alţii au cerut rugăciuni pentru o fiică decepţionată în dragoste, pentru examenul autor al unui fiu şi probleme cu compania de asigurări.  

Jones a confirmat că postările de rugăciuni sunt folosite pentru a personaliza reclame pe Facebook, ca şi alte conţinuturi. Un purtător de cuvânt a spus că datele ar putea alimenta modul în care sistemele de învăţare automată Facebook decid ce anunţuri să afişeze utilizatorilor. Agenţii de publicitate nu vor putea direcţiona direct anunţurile pe baza conţinutului rugăciunii sau a utilizării funcţiei, a mai spus acesta. 

Pentru Facebook, care se confruntă cu atacuri din partea autorităţilor de reglementare la nivel global şi a parlamentarilor, inclusiv prin experienţa de a nu reduce conţinutul dăunător, cum ar fi retorica violentă şi dezinformarea privind vaccinarea, conectarea credincioşilor în timpul unei pandemii globale este tipul de aplicaţie pe care ar vrea să o continue. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa