Facebook a afirmat în faţa Înaltei Curţi din Irlanda că o investigaţie a autorităţilor de reglementare îi pune în pericol operaţiunile din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: EPA-EFE

Facebook a afirmat în faţa Înaltei Curţi din Irlanda că nu vede cum vor funcţiona serviciile sale din Uniunea Europeană dacă autoritatea de reglementare îi blochează mecanismul de transfer al datelor, potrivit documentelor din instanţă citată de publicaţia Sunday Business Post, transmite Reuters.

Gigantul din social media a anunţat săptămâna trecută că principala autoritate de reglementare a companiei din UE, Comisia pentru Protecţia Datelor din Irlanda, a luat decizia preliminară că mecanismul pe care îl foloseşte pentru transferul datelor din UE în Statele Unite ”nu poate fi folosit în practică”.

Facebook a solicitat şi a obţinut blocarea temporară a ordinului şi o evaluare a acestuia la Înalta Curte, care va analiza problema în noiembrie.

Într-un document anexat cererii de blocare a ordinului, directorul pentru protecţia datelor şi jurist general asociat al Facebook Ireland, Yvonne Cunnane, a afirmat că nu este clar cum poate continua compania să îşi ofere serviciile în UE dacă ordinul irlndez va fi pus în aplicare.

”Nu este clar cum va putea Facebook, în aceste condiţii, să continue să ofere serviciile Facebook şi Instagram în UE”, potrivit documentului citat de publicaţie.

Documentul nu a fost făcut public, a declarat un  purtător de cuvânt al Înaltei Curţi, iar un purtător de cuvânt al Facebook nu a răspuns imediat unei solicitări pentru comentarii trimisă pe email.

Facebook a afirmat pe 9 septembrie, într-o postare pe blog care a confirmat investigaţia autorităţii de reglementare irlandeze, că s-a bazat pe clauzele contractuale standard (SCC) pentru a transfera date în ţări din afara UE şi că interdicţia ar avea ”consecinţe mult mai largi asupra afacerilor care se bazează pe SCC”.

Investigaţia irlandeză se bazează pe o decizie din luna iulie a Curţii Europene de Justiţie referitoare la situaţiile în care pot fi folosite SCC în mod legal.

Decizia Curţii Europene de Justiţie a venit în urma îngrijorărilor exprimate de UE că regimul de supraveghere din SUA ar putea să nu respecte drepturile la confidenţialitate ale cetăţenilor UE, atunci când datele lor personale sunt trimise în SUA pentru uz comercial.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta