Eurostat: Românii, pe ultimele locuri în Europa la folosirea internetului. Suntem mari cititori de ştiri online, dar nu ştim să facem banking

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii folosesc internetul pentru a citi ştirile, dar nu pentru a face banking FOTO Reuters

Comisia Europeană a publicat astăzi raportul său pentru 2012 în privinţa folosirii internetului şi a descoperit că jumătate dintre utilizatorii de internet postează mesaje pe reţelele sociale, iar 60% citesc ştiri online.

În 2012, trei sferturi din populaţia Uniunii Europene a avut acces la internet, în comparaţie cu mai puţin de jumătate în 2006. De asemenea, proporţia gospodăriilor care au internet de tip broadband a crescut semnificativ. 72% din case au acces la internet prin broadband, în comparaţie cu 30% în 2006.

Câţi români au internet?

Care sunt ţările unde internetul este o normă? Ei bine, în 2012 Olanda a avut o proporţie de 94% din locuinţe care au avut internet, Luxemburg are 93%, Danemarca şi Suedia au 92%. În schimb, România se plasează la coada clasamentului, depăşind cu puţin Bulgaria şi Grecia. Astfel, 54% din gospodăriile din ţara noastră au internet.

Faţă de 2009 sau 2006 situaţia stă însă mult mai bine. În 2006, doar 14% din gospodăriile din România aveau internet, plasându-ne pe ultimul loc în Europa. În 2009 urcasem la 38% şi am depăşit Bulgaria şi eram la egalitate cu Grecia, ca şi în 2012.

La ce folosim internetul?

Cele mai frecvente activităţi sunt trimiterea şi primirea de mesaje electronice, în proporţie de 89%, iar pe locul secund se află căutarea de informaţii despre produse şi servicii (83%).

61% din europeni au citit în ultimul an ştiri pe internet, 54% au folosit servicii de banking, 52% au postat mesaje pe social media, iar 50% au căutat oferte de turism.

Cei mai mulţi utilizatori care au citit ştirile pe internet se află în Lituania (92%) şi în Estonia (91%), iar cei mai puţini în Franţa (38%).

Finlandezii au fost mari fani ai serviciilor online de banking, iar portughezii au fost cei mai activi pe reţelele sociale. Olanda şi Ungaria (17 şi 16%) au avut cea mai mare proporţie a oamenilor care au creat cel puţin un site sau blog în 2012.

Ce fac românii pe internet?

Românii au fost în trendul european la unele activităţi, dar foarte jos la altele. Suntem pe ultimele locuri, depăşind doar Bulgaria, la folosirea serviciilor bancare pe internet. Doar 8% din utilizatorii români au făcut banking pe internet. De asemenea, doar 9% din români şi-au făcut un blog sau un site în 2012.

Dacă media europeană de citire a ştirilor este de 61%, românii au depăşit-o, atingând 73%. Astfel, aproape trei sferturi dintre români au ales să citească cele mai noi informaţii pe internet.

Sub media europeană, dar nu cu mult, suntem la folosirea reţelelor sociale şi căutarea de informaţii despre vacanţe. 48% din internauţii locali au postat mesaje pe social media, iar 24% au căutat informaţii despre turism.

Datele au fost publicate de Eurostat, oficiul de statistică al Uniunii Europene şi a luat în calcul cele 27 de ţări membre, Islanda, Norvegia, Croaţia, Muntenegru, Macedonia şi Turcia. 

Raport Eurostat despre Internet in 2012 

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Sucul cu efecte miraculoase care l-a scos din încurcătură pe Sinner la Viena. Medvedev îl consideră „dezgustător”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025
Doi frați de 9 și 12 ani, uciși de o mașină de curse în timpul unei competiții de raliu
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO