Director OLX: vindem tot ce se poate. Cel mai nou site e exclusiv pentru imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

OLX România a anunţat debutul pe piaţa locală a unui site pentru imobiliare. Sub numele „Storia“ vei putea găsi, poate, viitorul tău apartament.

OLX România, parte a grupului internaţional Naspers, extinde soluţia pentru domeniului imobiliar printr-o platformă nouă. Se numeşte „Storia“ şi extinde categoria „Imobiliare“ de pe OLX, iar soluţia CRM (customer relationship management – n.r.) din spate este AtlaStock, care facilitează accesul pe ambele platforme. Cu opt categorii principale, pe Storia vor putea fi găsite anunţuri variate, cum ar fi vânzarea şi închirierea de apartamente, de case, terenuri, spaţii comerciale, dar şi birouri, depozite şi hale. În plus, site-ul include şi o secţiune dedicată ansamblurilor rezidenţiale, având o paletă largă de oferte.

Anunţurile din noul site au o calitate ridicată şi oferă informaţii suplimentare faţă de cele prezentate pe OLX, astfel încât procesul de căutare să fie cât mai relevant. Fiecare proprietate este însoţită de harta completă a zonei, ce conţine şi punctele de interes din imediata apropiere precum spitale, farmacii, magazine, şcoli şi locuri de joacă. Site-ul permite utilizatorilor să adauge un număr mai mare de fotografii, videoclipuri de prezentare şi tururi virtuale ale proprietăţilor listate.

Totodată, „Storia“ va fi contra cost. Poate te-ai obişnuit ca anunţurile de pe OLX şi alte site-uri să fie gratuite, dar odată cu fixarea unui cost sunt filtrate şi unele oferte. Însă, în continuare, OLX rămâne accesibil pentru vânzătorii privaţi, aceştia având trei anunţuri gratuite la fiecare 30 zile. Pentru profesionistii din domeniu există mai multe opţiuni. Astfel, îşi pot adăuga anunţurile doar pe OLX la preţuri care încep de la 0,95 euro/anunţ prin alegerea unui pachet comercial dintre cele prezentate. Agenţiile pot alege şi publicarea ofertelor lor exclusiv pe Storia, unde vor plăti 3,99 euro pentru fiecare anunţ.

Varianta integrată, care oferă acces la toate cele trei servicii, publicarea anunţurilor pe OLX şi Storia, respectiv gestionarea unitară a acestora din AtlaStock, are un preţ de pornire de 0,30 euro per anunţ. Platforma Storia este lansată, deocamdată, în versiune beta, fiind accesibilă atât prin web, cât şi prin aplicaţii de iOS şi Android. Am discutat cu Cristina Gheorghiţoiu, General Manager Naspers Classifieds România, despre noua strategie, dar şi cum îi educă pe utilizatori comerţul online prin astfel de site-uri.

Numele „Storia“ a fost stabilit în urmă cu un an, la un workshop, iar de la început a fost gândit pentru brandul de imobiliare, la nivel global. „Pe lângă istorie şi celelalte sensuri, pe mine numele mă duce cu gândul la poveste (story, în engleză – n.r.)“, susţine Gheorghiţoiu. „Cât despre monetizare, în momentul în care un serviciu e plătit se vor pune prioritar proprietăţile pentru care există contract de exclusivitate, care au fost vizitate, pentru care există un contact cu vânzătorul. Era nevoie de zona de monetizare ca să filtreze conţinutul şi prin această platformă, prin ce oferim, conţinutul va creşte, agenţiile se vor profesionaliza“.

eMAG, o componentă tot a grupului Naspers, a reuşit în ultimii ani să vândă online atât maşini, cât şi lingouri de aur şi benzină. Ce se poate vinde online? „Noi vindem tot ce se poate, în afară de acele produse ilegale. Dacă ceva e de vânzare, sigur OLX e locul potrivit. Eu, de curând, mi-am vândut mobila de bucătărie. Am reuşit asta în două zile către două persone diferite şi e foarte plăcut să faci asta. Dacă nu e ilegal, sigur există cineva care vrea să vândă şi altcineva să cumpere“, mai explică Gheorghiţoiu.

Dacă din comerţul online românii au învăţat, pas cu pas, să plătească cu cardul, e interesant de aflat şi ce învaţă din comerţul prin site-uri de anunţuri. Cristina Gheorghiţoiu crede că un avantaj al acestui circuit este şi că oamenii reuşesc să-şi cumpere mai uşor ceea ce au nevoie. „Învăţăm să apreciem altfel valoarea banilor, iar în funcţie de interes poţi achiziţiona pe anumite nişe produse aproape noi, aproape nefolosite. Acesta e un mare beneficiu, revalorificarea bunurilor, că îţi poţi cumpăra lucruri noi şi, cumva, toată lumea câştigă, chiar şi planeta prin refolosire, nu mai producem la nesfârşit aceleaşi bunuri“, explică aceasta.

Mai mult, ea consideră că prin astfel de platforme este compensată şi o lipsă a românilor: educaţia financiară. Iar prin fiecare tranzacţie există şi componenta socială, întâlnirea cu vânzătorul, cumpărătorul. Şi în acest mediu, ar mai trebui menţionat că OLX planifică recuperea investiţiei în „Storia“ în circa unul până la doi ani. Există aplicaţie dedicată şi va fi interesant de văzut acolo evoluţia, deoarece pe OLX 40% din anunţuri sunt publicate prin aceasta, cu circa 1,7 milioane de instalări active. Iar, pentru viitor, este în dezvoltare o componentă de comunicare mai eficientă pentru vânzătorii şi cumpărătorii de pe site. Poate chiar o aplicaţie de chat. 

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”