Din ce în ce mai multe zvonuri despre Spotify în România. Când se va lansa serviciul online de muzică pe piaţa autohtonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai mari servicii de streaming de muzică din lume, Spotify, ar putea ajunge şi pe piaţa autohtonă.

Piaţa de muzică on-demand din România se dezvoltă foarte rapid, şi este departe de a ajunge la saturaţie. Spotify ne-a ocolit până acum, aşteptând cel mai probabil o perioadă propice în care să se lanseze. Ei bine, se pare că aceasta a venit.

iDevice.ro a obţinut o imagine din care ne putem da seama de intenţiile companiei suedeze. Dacă până acum nici nu putea fi vorba de plata unui cont premium Spotify cu un card bancar înregistrat în România, se pare că această posibilitate va fi introdusă. Spotify putea fi folosit din ţară, însă era nevoie de câteva ”artificii” suplimentare care presupuneau şi utilizarea unui serviciu VPN. Imaginea este mai jos.

În ceea ce priveşte costul unui abonament lunar premium, Spotify va practica preţuri mai mici decât în Vestul Europei, pentru a putea concura astfel pe piaţa locală. Dacă în ţări precum Franţa sau Germania, Spotify costă 10 euro pe lună, în România aplicaţia ar putea sosi la un cost de 5 euro, similar serviciilor Deezer şi Apple Music, deja prezente în spaţiul autohton.

Spotify are şi o versiune gratuită, care merge excelent pe desktop. Limitarea apare atunci când vorbim de aplicaţia mobilă. Dacă foloseşti gratis Spotify, nu vei putea să descarci melodiile în smartphone şi nici nu vei putea să o alegi pe cea în redare, fiind disponibil doar modul ”shuffle”. Data de lansare pomenită în zvonurile apărute pe Internet este 19 octombrie, însă nu este încă nimic sigur. Ne putem aştepta la un anunţ oficial din partea companiei în zilele care urmează.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice